Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oameni care îşi câştigă pâinea în ger GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, miercuri 1 februarie 2012 ·

Poliţiştii, florăresele, vânzătorii ambulanţi, curierii, dar şi cei care păzesc parcările sunt nevoiţi să stea în frig cât e ziua de lungă, pentru un salariu foarte mic de cele mai multe ori. În aceste zile, temperatura a coborât până la minus 12 grade Celsius

Stana Ilie de 76 de ani stătea ieri în faţa Spitalului Judeţean cu o sacoşă mare în mână în care avea mai multe perechi de şosete croşetate. Este din Ovidiu, însă sărăcia a împins-o să facă drumul prin ger pentru un ban în plus. Are o pensie de 260 de lei. Toată viaţa a lucrat la colectiv. Spune că îi este tare frig, dar nu are ce sa facă. Lucrează şi noaptea la o pereche de ciorapi pe care apoi speră să-i vândă să aibă şi ea un ban în plus. Cere pentru o pereche de ciorapi 7 – 8 lei.

Click pe imagini pentru galerie foto

„Suntem învăţaţi cu frigul“

Poliţiştii sunt la datorie în aceste zile geroase. Oraşul este plin de maşinile Poliţiei Locale. Un echipaj stătea ieri în faţa spitalului şi îi amenda pe şoferii care intrau pe contrasens. Ionuţ Marţac şi Mihai Flueraşu de la Poliţia Locală Constanţa erau de dimineaţă pe străzi, de la ora 6.00. Programul lor se încheie la ora 14.00. „Suntem învăţaţi cu frigul. Nu ne mai speriem“, recunosc ei. Cei care au fost prinşi ieri încălcând normele de circulaţie s-au ales cu amendă de 140 de lei şi cu două puncte de penalizare.

O zi întreagă în frig

În centrul oraşului l-am întâlnit pe Iulian Marcu, care dirija autoturismele de lux în parcarea unui club. Nu a răsărit soarele când a venit la muncă. Va pleca spre casă la ora 00.00, când i se termină programul. Spune că îi e groaznic de frig, deşi are 3 perechi de şosete în picioare, 2 perechi de pantaloni sub blugi şi 3 pulovere sub două geci. La gât poartă un fular colorat, pe care se laudă că îl are din Spania.

Nu are alt loc de muncă. Spune că, deşi îi este greu, trebuie să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 21 minute
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 58 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

21°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°