De zeci de ani tot adoptăm şi adaptăm, într-o reformă perpetuă, o „remuneraţie după buget“, dar nu am reuşit niciodată să o direcţionăm diferenţiat, adică după performanţă, slujbaşilor. Celor care efectuează transplantul de organe, care fac performanţă din cercetarea moleculară, clinică etc., cine le va judeca personalizat plata şi răsplata? Desigur că administraţia instituţiei (ea însăşi… o instituţie) va judeca. O instanţă-hibrid va judeca şi-şi va adjudeca o performanţă medicală. Medicii angrenaţi în activitatea de spital vor fi agreaţi şi plătiţi invers proporţional cu numărul de zile de spitalizare şi cu numărul medicamentelor prescrise? Vor fi şi mai valoroşi dacă nu vor solicita consulturi interdisciplinare sau dacă nu vor apela la serviciile auxiliare de transport inter-instituţii, spre exemplu? Desigur, dar încă şi mai bine ar fi dacă performanţa lor ar încăpea într-un număr mai mic de paturi, bineînţeles, justificat de metrii cub de aer necesar fiecărui pacient. Cine pe cine justifică? Medicii din departamentele ambulatorii vor fi cu atât mai performanţi cu cât numărul pacienţilor va fi mai mare pe aceeaşi unitate de timp? Prescripţiile vor conţine mai ales generice, indiferent de performanţa acestora şi de experienţa medicului? Concediile medicale vor fi mai scurte şi mai puţine, demonstrând astfel cu perfidie că a fost acoperită evoluţia entităţii morbide „la fix“? Iată Publicitate ce eficient, dar încă şi mai bine ar fi dacă s-ar rări ritmul acestora sau al consulturilor interdisciplinare, al investigaţiilor de laborator sau imagistice. Vom mai îndrăzni să prescriem medicamente cărora să le deturnăm deliberat indicaţia iniţială, către o alta, chiar dacă este pertinentă, documentată, avem experienţa necesară şi este larg acceptată? Ar putea un medic experimentat să nu-şi amintească de indicaţia iniţială a carbamazepinei, a clonidinei,