Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional la Atena, Poul Thomsen, le recomandă acum grecilor mai puţină austeritate şi mai multă reformă.
Grecia trebuie să încetinească ritmul de reducere a deficitului bugetar şi să accelereze implementarea reformelor structurale, printre care s-ar putea număra scăderea salariului minim şi tăierea bonusurilor de sărbători în sectorul privat, a declarat şeful misiunii FMI în Grecia, Poul Thomsen.
Oficialul FMI a susţinut în ziarul „Kathimerini" reducerea salariului minim, măsură de care nici nu vor să audă sindicatele, pe motiv că 751 de euro brut pe lună, cât este acesta în Grecia, este cu 35% mai mare decât cel din Portugalia şi cu 20% mai mare decât cel din Spania. Întrebat despre posibile erori ale FMI în Grecia, Thomsen a răspuns: „Chiar dacă mai sunt multe de făcut, Atena a făcut progrese".
Oficialul FMI a subliniat că înţelege disconfortul provocat grecilor, dar a respins criticile privind încetinirea creşterii economice sau acuzaţiile că ţara va fi incapabilă, în ritmul acesta, să se redreseze. „Trebuie să fim mai atenţi, trebuie să ne asigurăm că trimitem un mesaj echilibrat atunci când spunem că programul a deraiat", a spus el. „Reformele şi eforturile necesare pentru realizarea acestora şi-au pierdut dinamismul şi trebuie să-l regăsim", a adăugat Thomsen, care a recunoscut că este „îngrijorat" de agravarea recesunii, indusă de aceste măsuri. „Avem nevoie să încetinim ritmul consolidării fiscale şi să avansăm mult mai rapid în domeniul aplicării reformelor", a mai spus acesta.
Critici din toate părţile
Ţintă în ultimele zile a unor critici în presa greacă, care‑l prezintă drept inflexibil şi susţine că ar fi contestat în sânul Fondului din caza eşecului primului plan de salvare al Greciei, Thomsen a spus că lucrează în deplin acord cu colegii săi de la FMI.
Thomsen a mai declarat, pent