O strângere de inimă a însoţit lucrul la acest articol pentru că asemănările cu România - care, din păcate, nu lipsesc - mi-au înfipt câte un ghimpe în suflet, oricât mi-am spus că exagerez, că îmi fac griji degeaba, că „blestemul resurselor" e un mit, o teorie, o expresie de efect în mass-media. România nu se compară cu Nigeria, iar cele câteva asemănări - corupţia generalizată, sărăcirea populaţiei, problemele etnice, religioase şi secesioniste, subdezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică, subfinanţarea unor domenii esenţiale (agricultură, sănătate, învăţământ), „scurgerile" ilegale de fonduri în străinătate (10 miliarde dolari anual este cifra medie pentru Nigeria) - nu par a fi în măsură să genereze situaţii la fel de violente, cu atât mai mult cu cât nici Roşia Montană (320 tone de aur şi 1.600 tone de argint) nu se compară cu petrolul din delta Nigerului. Oare?

Nigeria este în pragul războiului civil, susţine presa mondială, în vreme ce preşedintele Goodluck Jonathan afirmă că situaţia actuală a ţării sale este mai rea decât războiul civil. Bogăţiile subsolului - în speţă petrolul - aduc nigerienilor mai multe nenorociri decât prosperitate. Nu poate fi uitat războiul de secesiune din Biafra (1967-1970), încheiat cu moartea a mai mult de un milion de persoane, majoritatea din cauza foametei. După 40 de ani de la teribilul conflict secesionist, blestemul resurselor loveşte din nou în Nigeria.

Aproximativ 185 de morţi reprezintă bilanţul masacrului de la Kano, din data de 20 ianuarie 2012. O serie de atacuri coordonate a vizat acest mare oraş de circa 4,5 milioane de locuitori, capitală a nordului musulman. Cinci kamikaze şi zece tipuri de maşini-capcană au fost folosite pentru a ataca simbolurile puterii: o şcoală catolică de fete, mai multe comisariate de poliţie, o bancă, birouri de imigrare, un imobil al poliţiei secrete, un sediu al poliţ