Compania aeriană GermanWings, divizia low-cost a Lufthansa, care opera anul trecut curse spre Berlin, Köln şi Stuttgart de pe aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa), a renunţat la zborurile pe ruta Bucureşti-Stuttgart şi va înceta şi operarea curselor spre Berlin anul acesta.
"Ruta Bucureşti-Stuttgart a fost mai slabă spre finalul anului 2011, motiv pentru care am renunţat la operarea ei. Pe Bucureşti-Berlin va opera direct Lufthansa în detrimentul GermanWings", a spus Andreas Engel, directorul de comunicare al companiei low-cost. El nu a precizat când se va renunţa la zborurile spre Berlin, însă pe site-ul companiei nu se mai pot rezerva bilete începând cu iunie anul acesta, lună în care Lufthansa lansează cursele pe această rută.
Compania aeriană Lufthansa va introduce din iunie patru zboruri săptămânal pe noua rută Bucureşti-Berlin, potrivit oficialilor companiei. Preţul practicat pe această rută va fi de 49 de euro pe o singură călătorie, iar aeronava care va opera zborurile este un Airbus A320. În România compania a înregistrat o creştere cu 20% a traficului de pasageri în primele nouă luni ale anului trecut faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Anul trecut, avioanele companiei aeriene germane GermanWings au zburat de pe aeroportul Băneasa spre Berlin, Köln şi Stuttgart cu 142 de locuri ocupate din cele 156 în primele şase luni, potrivit ultimelor date disponibile de la oficialii companiei. Compania opera patru curse săptămânal spre Köln din Bucureşti şi câte trei spre Stuttgart şi Berlin. GermanWings concura pe piaţa locală în mod direct cu Blue Air, care opera curse pe Bucureşti - Stuttgart.
Pe piaţa românească, GermanWings transporta între 50.000 şi 80.000 de pasageri anual. Rezultatele financiare ale companiei pe anul trecut pe piaţa românească nu au fost făcute publice. "GermanWings nu se va retrage pe pe piaţa loc