Din principiu, după cum spunea Pamfil Şeicaru, ziaristul trebuie să fie în opoziţie. Întotdeauna în slujba cetăţeanului şi precaut cu puterea. Aşa încerc să fiu şi eu! Nu întâmplător, la o şcoală de vară, o basarabeancă oacheşă m-a întrebat, uimită de criticile mele la adresa tuturor: "Bine, bine, dar de fapt, dumneata cu cine ţii până la urmă". "Cu România"! Din principiu, după cum spunea Pamfil Şeicaru, ziaristul trebuie să fie în opoziţie. Întotdeauna în slujba cetăţeanului şi precaut cu puterea. Aşa încerc să fiu şi eu! Nu întâmplător, la o şcoală de vară, o basarabeancă oacheşă m-a întrebat, uimită de criticile mele la adresa tuturor: "Bine, bine, dar de fapt, dumneata cu cine ţii până la urmă". "Cu România"!
Nu ştiu dacă este bine să avem anticipate sau nu. Ştiu doar că n-am mai avut astfel de alegeri de 75 de ani, adică din 1937, iar acestea au fost ultimele alegeri libere înainte de instalarea dictaturii. Au fragmentat într-atât scena politică, încât Regele Carol II-lea abia a aşteptat să pună mâna pe putere. În permanenţă când am dubii, fac un lucru simplu: apelez la istorie. Ultima grevă parlamentară, dar grevă pe bune a avut loc în 1928. În ianuarie-martie 1928, s-au organizat adunări locale, judeţene şi provinciale în toată ţara şi s-a cerut Regenţei "îndepărtarea guvernului prezidat de Vintilă Brătianu, dizolvarea Parlamentului şi alegeri libere şi cinstite". Adevărul este că în acel moment ţara se săturase de liberali. Regenţa nu a demis guvernul, iar Partidul Naţional Ţărănist a hotărât retragerea din Parlament a propriilor deputaţi şi senatori. A avut loc un miting uriaş, cu 100.000 de oameni, la Alba Iulia, şi simultan alte cinci întruniri organizate în oraşele Bucureşti, Brăila, Cernăuţi, Craiova şi Iaşi. În ciuda protestelor, Regenţa nu a clipit. Timp de nouă luni - vă rog să reţineţi - nouă luni, manifestaţiile antiguvernamentale s-au repetat
