Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitel Pasăre, descoperitorul și susținătorul de talente

Publicat in Adevarul, miercuri 1 februarie 2012 ·

Mitel Pasăre, profesor de nai și directorul Liceului de Muzică și Arte Plastice «Constantin Brăiloiu» din Târgu-Jiu, s-a clasat pe locul trei în campania «Profesorii cu care Târgu-Jiul se mândrește». Cu toate că nu a primit suficiente voturi pentru a se clasa în primii cinci, Mitel Pasăre a fost preferat de redactori și juriul de specialitate.

Mitel Pasăre a înființat clasa de nai de la Liceul de muzică și arte plastice «Constantin Brăiloiu» și a dăruit 70 de naiuri elevilor pe care i-a pregătit. A reușit să atragă către acest instrument muzical tradițional un număr foarte mare de elevi, astfel încât, la Liceul «Constantin Brăiloiu» studiază naiul cei mai mulți elevi din Oltenia. Mitel Pasăre şi-a amenajat, cu resurse proprii, o sală de cursuri.

Confecţionează manual instumente muzicale. Această pasiune a avut-o de mic, pe când a realizat primul nai din spice de grâu şi miez de pâine, ajungând mai apoi să realizeze adevărate instrumente de suflat. În tinereţe a lucrat la un nai din oase de picioare de curcan. După un timp a revenit ca instructor de muzică la Casa de Cultură a Tineretului din Târgu-Jiu. Din anul 1996 a venit ca profesor la catedra de instrumente muzicale la „Clubul Elevilor“ şi tot aici ca dirijor al Ansamblului Muguraşii Gorjului.

Mitel Pasăre este prieten cu maestrul Gheorghe Zamfir, care-l consideră pe naistul gorjean copilul său de suflet. „Prin intermediul profesoarei de la Universitatea „Spiru Haret“ l-am cunoscut în sfârşit pe Gheorghe Zamfir. Pentru că nu exista în Gorj o metodă de nai, l-am rugat să-mi ofere una ca să învăţ elevii după ea. Pe lângă carte mi-a oferit cadou şi un nai. De atunci am rămas prieteni buni. Mă consideră copilul lui de suflet. În acea carte erau trei sute de piese, au am cules două sute de pe la instrumentişti gorjeni şi am scos o carte“, ne spune Mitel Pasăre. Acesta a primit titlul de doctor î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în județul Tulcea pe fondul războiului din Ucraina

HotNews acum 2 ore
Autorităţile au emis, în noaptea de joi spre vineri, un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea, prin care populaţia a fost informată despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de protecţie pe care trebuie s

Misiune de salvare în Dâmbovița. Trei persoane au fost scoase inconștiente dintr-un bazin cu apă

Gandul acum 58 minute
Incident grav în această dimineață, în incinta unui operator economic din domeniul procesării legumelor din Dâmbovița. Trei persoane au fost scoase inconștiente de pompieri din bazin, într-o operațiune contracronometru. Se pare că în momentul produc

Președintele Nicușor Dan - „CCR trebuie să redacteze repede motivarea deciziei referitoare la declarațiile de avere“

Ziua Constanta acum 28 minute
Președintele României, Nicușor Dan a precizat astăzi că CCR trebuie să redacteze repede motivarea deciziei referitoare la declarațiile de avere și Parlamentul să modifice legea. De asemenea, șeful Statului a transmis că declarația sa de avere va fi

Vremea se va încălzi puternic în vestul țării. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 54 minute
Vremea se încălzește, iar ploile se opresc, se arată în prognoza pentru luna iunie, publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie. Săptămâna 02.06.2025 – 09.06.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru aceas

Ce spune președintele Nicușor Dan despre numirea pe care o va face la Curtea Constituțională a României

HotNews acum 24 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri dimineța că numirea pe care o va face pentru un judecător la Curtea Constituţională va fi una apolitică, menţionând că nu are, la acest moment, un nume pe care îl anunţe. „Cred că Curtea Constituţională treb

Xiaomi a lansat la Beijing SUV-ul YU7, un rival direct pentru Tesla Model Y

News.ro acum o ora
Producătorul chinez de dispozitive electronice Xiaomi a prezentat joi, la Beijing, noul său SUV electric YU7, un model care vizează direct concurenţa cu Tesla Model Y pe cea mai mare piaţă auto din lume, China, relatează Reuters. Vehiculul a fost la

Copaci căzuți pe calea ferată! Circulația trenurilor între Lunca Bradului și Răstolița, închisă

Ziua Constanta acum 47 minute
Mai mulți copaci căzuți pe calea ferată au oprit circulația feroviară între Lunca Bradului și Răstolița. Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că circulația trenurilor pe secția Lunca Bradului – Răstolița se desfășoară în condiții spe

Nicușor Dan: Nu trebuie să crească impozitarea pe muncă. Eu în continuare cred că nu e bine să creştem taxe.

Mediafax acum 22 minute
Nicușor Dan a spus vineri că nu susține creșterea TVA și că ideea de la care pornește este menținerea actualei cote. El a declarat că orice decizie va fi luată în urma negocierilor. „Absolut toată lumea e de acord că nu trebuie să crească impozitare

Nicușor Dan spune că vrea să închidă site-urile „care dezinformează”

HotNews acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a oferit un interviu pentru presa poloneză. El a spus că ar putea să urmeze modelul din Republica Moldova și să închidă anumite site-uri care promovează dezinformarea. Într-o discuție cu site-ul polonez de știri O

Ucraina pune condiții înainte de noi negocieri cu Rusia

HotNews acum 2 ore
Ucraina s-a declarat joi „pregătită” să participe la noile discuții propuse de Rusia la Istanbul, luni, dar a cerut Moscovei să îi transmită un document care să detalieze condițiile sale pentru o pace durabilă, notează AFP. Sub presiunea americană,

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

18°/27°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/25°
Constanta
acum

18°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/20°
lun.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/28°