Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNPR Brașov lansează decalogul cultural

Publicat in News Brasov, miercuri 1 februarie 2012 ·

Liderii UNPR Brașov spun că ei sunt politicienii de mâine, de la Brașov. „În cadrul UNPR Brașov, 80-90% din membrii nu au mai făcut politică. Practic, ne regăsim în dorințele protestatarilor, care s-au săturat de actualii politiceni“, spune Ovidiu Fodor, președintele organizației municipale a UNPR.

În acest context, liderul UNPR Brașov spune că, dacă progresiștii ar fi avut reprezentanți în structura administrației publice la Brașov, iar contextul politic nu ar fi cel de acum, cu lume în stradă, prioritățile ar fi fost altele, în aceste momente. „Nu vrem nici să fim acuzați de populism, dar nici nu e firesc, când este gerul de afară, să vrei să dai un ceai celor care îndură gerul, și să alergi după autorizații de construcție… (cum s-a întâmplat la Constanța, unde primarului Mazăre i s-au cerut astfel de documente de la inspectorii în construcții… – n.a.). Nu cred că era mare lucru dacă cei de la ISU ar fi montat câteva corturi în câteva locuri din oraș, încălzite, și să vină cu câteva marmite cu ceai cald, să îl dea celor care suferă din cauza gerului. Practic, este vorba de aceeași organizare ca pe vreme de caniculă“, a declarat Ovidiu Fodor.

Și pentru că tot vor să spargă tiparele, progresiștii au anunțat, prin primvicepreședintele organizației municipale, Chiru Daniel, că, din 19 februarie, UNPR va lansa, la Brașov, decalogul cultural.

„Vrem să renunțăm la discursuri și să trecem la acțiune. De aceea, vom organiya, la Brașov, un declaog al culturii. Vom începe cu săptămâna artei contemporane. Întreg programul se va desfășura pe o perioadă mai mare de zece săptămâni. Și, pentru a nu fi acuzați că am intrat în campanie electorală și nu este legal ce facem, această acțiune se va desfășura prin intermediul Fundației «Progresăm Împreun㻓, a precizat Chiru.

P.S. – UNPR, care a devenit un fel de refugiu al ofițerilor de carieră, în rezervă, a „r

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 45 minute
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum o ora
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 24 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 4 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Cum a evoluat rata de neperformanţă în 2024? Presiunea creditelor neperformante a continuat să rămână scăzută, rata NPL oscilând în jurul nivelului de 2,5%

Mediafax acum o ora
Rata medie a creditelor neperformante (NPL - non-performing loans) în sistemul bancar românesc era la finalul primelor nouă luni din 2024 sub nivelul de 3%, coborând în octombrie la 2,45% din total credite, nivel apropiat de cel din 9 luni/2023, pot

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 3 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°