Operatorul de cablu UPC Romania a anuntat miercuri extinderea grilei sale de canale TV printr-un nou pachet lansat in premiera pe piata locala si numit Bollywood. Pachetul include trei canale TV care difuzeaza filme, seriale si emisiuni de divertisment produse si coproduse in India si in Europa si este disponibil pentru un abonament lunar de 8 lei (fara TVA).
Conform comunicatului operatorului, cele trei noi canale disponibile in grila UPC - Bollywood TV, Bollywood Classic si Bollyshow - vor difuza, anual, aproximativ 3.000 de ore de continut nou. Oficialii UPC sustin ca introducerea acestui pachet are la baza un interes crescut al populatiei pentru pachete de programe TV suplimentare.
Cateva informatii despre cele trei canale TV:
"Bollywood TV - filme din industria cinematografica indiana, care acopera genurile: actiune, dragoste, comedie, arta. (...) O parte din aceste filme prezinta si actori de la Hollywood precum Sylvester Stalone sau Ben Kingsley.
Bollywood Classic - filme indiene care s-au bucurat de succes si in Romania, in anii '70-'80. Postul va difuza peste 2.500 de filme clasice, cu actori indieni celebri Raj Kapoor, Dev Anand, Dilip Kumar si multi altii.
Bollyshow - seriale TV de succes, comedii, muzica, emisiuni de divertisment, jurnale de calatorii si documentare, toate produse de industria indiana de divertisment.
Despre Bollywood:
Bollywood este produs de catre ISG, companie ce a lansat canale tematice indiene in Orientul Mijlociu, Africa si Canada si are licentiate peste 9.000 de titluri de filme, zeci de seriale si emisiuni, dar si peste 30.000 de clipuri muzicale.
Bollywood, industria indiana de filme si divertisment, produce un numar de peste 1000 de titluri pe an. Productiile indiene sunt difuzate in peste 120 de tari, sunt traduse in 38 de limbi, iar co