KURT HIELSCHER – RUMÄNIEN, LANDSCHAFT – BAUTEN – VOLKSLEBEN, F. A. Brockhaus, Leipzig, 1938 Astăzi e prima zi a lui Făurar, cel care împreună cu meşterii fauri pregăteşte fiarele aratului pentru a răscoli cu ele pământul reavăn de primăvară. Este luna în care se amestecă anotimpurile şi, o dată cu ele, poveştile pierdute şi regăsite într-o carte îngălbenită de vreme ori spuse tainic la gura sobei de bătrânii satelor noastre. De la ei am aflat că Făurar, cel mai mic dintre copiii Moşului An, e nestatornic şi schimbător ca vremea: râde când Soarele străluceşte pe cer şi plânge când începe a bate viscolul.
E cea mai scurtă lună a anului, motiv pentru care aromânii îi spun şcurtul. Şi asta se întâmplă pentru că i-a împrumutat fratelui său, Martie, câteva zile, iar acesta nu mai vrea să i le dea înapoi. Se spune că sunt zilele cele mai friguroase şi că fratele mai mare le ţine ascunse, ca să poată strica cu ele florile lui April.
Din „Legendele Cosmosului”, culese şi alese de Tony Brill, aflăm că „anul, un moş bătrân, avea 12 feciori numiţi ca lunile anului: Ianuar, Februar, Martie şi aşa mai departe. Altă avere nu avea, decât o vie. Dă Dumnezeu şi culeg şi ei via. Vinul ce le-a ieşit l-au pus într-un singur butoi şi s-au înţeles între ei ca numai la început de an să înceapă a-l bea. Bun şi făcut! Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia în butoi, au tras cu cărbunele câte o linie de-a curmezişul pe fundul butoiului culcat.
Apoi, ca să nu aibă neplăceri, fiecare şi-a pus cana. Oameni cuminţi. Cel mai mic dintre ei, Februar, şi-a pus cana jos de tot, aproape de doagă. Aşa era pe vremuri: cel mai mic rămâne la urmă. Fiecare din fraţi dorea să rămână cu vinul nebăut în butoi ca să facă în necaz celorlalţi. Numai Februar a început să tot bea din partea lui. Când îl căuta omul, tot vesel şi plin de vorbă îl vedea. Trăncănea verzi şi uscate şi tot
