Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlniri cu laureaţi ai Premiului Nobel (3)

Publicat in Viata Medicala, miercuri 1 februarie 2012 ·

„The Beginner’s Guide to Winning the Nobel prize. A Life in Science“ este titlul unei cărţi excepţionale, avându-l ca autor pe australianul Peter C. Doherty (n. 15 oct. 1940) laureat, în 1996, împreună cu elveţianul Rolf Zinkernagel (n. 6 ian. 1944) al premiului Nobel pentru Fiziologie/Medicină pentru descoperirile lor privind specificitatea apărării imunitare mediate la nivel celular („for their discoveries concerning the specificity of the cell mediated immune defence“). Cartea a apărut în 2006, la Columbia University Press (fondată în 1897). Trebuie să remarc faptul că autorul nu a lucrat niciodată la Universitatea Columbia – NY, ceea ce înseamnă că lucrarea sa a stârnit un interes deosebit în instituţia care se află în fruntea palmaresului de titulari ai premiilor Nobel din universităţile americane, cu peste 80 de laureaţi, ultimul (dar nu cel din urmă) fiind precocele laureat Nobel pentru pace 2009, preşedintele Barack Hussein Obama. Caracterizată de unii comentatori semiautobiografică, o primă variantă a acestei cărţi a apărut în 2005 la o editură modestă, The Miegunyah Press din Australia, neîndoielnic deoarece Peter Doherty şi Rolf Zinkernagel au obţinut rezultatele datorită cărora au primit în 1995 premiul Albert Lasker pentru cercetare medicală fundamentală, iar în 1996 au devenit laureaţi Nobel, la Department of Microbiology, John Curtis School of Medical Research, Australian National University, Canberra. Ediţia americană, revizuită, apărută sub egida Universităţii Columbia, a influenţat benefic soarta cărţii, despre care Peter Doherty scrie cu un umor subtil în finalul prefeţei pe care a redactat-o cu acest prilej: „This little book was fun to write. I hope you enjoy reading it“. Cartea nu este chiar mică, având 315 pagini, cu o densitate şi o diversitate de informaţii pe care le-am întâlnit arareori. Cât priveşte plăcerea provocată de lectură –

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 44 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 3 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°