Cunoscutul muzician român, posesor al unei viori „Stradivarius", relatează experienţele pe care le-a trăit în Coreea de Nord şi spune că ar trebui să preţuim mai mult ceea ce avem în acest colţ al Europei
Puţini tineri muzicieni se pot mândri cu performanţele profesionale ale lui Alexandru Tomescu, iar majoritatea celor apreciaţi aleg să părăsească România. Invitatul „La masa Adevărului" din această săptămână rezistă cu stoicism într-o societate fără proiect şi încearcă să schimbe lucrurile măcar în jurul său. Vorbeşte despre degradarea sistemului educaţional, despre individualism şi perioada de dinainte de 1989. Alexandru Tomescu demonstrează că este o conştiinţă în alertă şi că nu-i este indiferent ce se întâmplă cu ţara lui, chiar dacă, personal, s-ar putea descurca bine oriunde în lume. Cu vioara „Stradivarius-Elder-Voicu 1702" pe care o are în folosinţă, Alexandru Tomescu a adus servicii mult mai consistente României decât numeroase reprezentanţe diplomatice ale ţării noastre. În peregrinările sale artistice, muzicianul român a trecut şi prin Coreea de Nord, prilej cu care a strâns câteva lecţii de viaţă pe care vi le împărtăşim în rândurile de mai jos.
CARTE DE VIZITĂ
- Alexandru Tomescu s-a născut la 15 septembrie 1976, la Bucureşti.
- A studiat la Conservatorul din Bucureşti (1995-1999), la Southern Methodist University, Dallas, Texas (2000) şi la École Superieure de Musique, Sion, Elveţia (2001).
- În septembrie 2007 a câştigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară „Stradivarius Elder-Voicu 1702" pentru o perioadă de cinci ani.
- În aprilie 2009 a concertat, timp de o jumătate de oră, în staţia de metrou „Piaţa Victoriei" pentru a testa reacţia publicului la muzica de calitate.
- Este unul dintre fondatorii formaţiei de muzică de cameră „Romanian Piano Trio".
„La noi primează individualismul"
„Ade