Clasa politică românească se află, în an electoral, într-un impas profund. Încrederea populației în partide tinde vertiginos spre zero, în piața Universității se strigă USL=PDL=mizerie, procentul neprezentării la urne apare în sondaje imens. În cazul prezentării la urne a unui segment de circa 20-25% din electorat, ne vom întreba cine mai reprezintă pe cine?

Cum am spus adeseori, totul pornește de la nașterea partidelor și funcționarea lor în „păcatul originar”: dai bani la partid şi primeşti contracte cu statul şi funcţii publice, din care scoţi înzecit de cât ai dat. Niciun partid care s-a perindat la guvernare n-a scăpat de acest viciu profund. Și acum se miră, fățarnic, de reproșuri și înjurături.

În situația economică dificilă în care ne aflăm, nu numai România, diferența între conducători și conduși devine și mai frapantă. Unii se lăfăie în limuzine și vile de lux, shopping la Paris, iar alții n-au bani de întreținere și medicamente.

Ar fi populist enunțul de mai sus dacă cei bogați și-ar fi obținut averea din efort și talente proprii, ca Bil Gates. Nu din contracte cu statul, nu din fraudarea bugetului public cu miliarde și miliarde de euro.

Mai grav, partidele au parașutat în funcții de conducere oameni din clientele, fără pregătire sau calificări înalte, miniștri despre care nici nu știm cum arată la față: Ariton, Vreme, alții, în funcții mai mărunte. Nu mai spun de regiile și unitățile economice încă de stat, care sifonează amărâtul de buget public, pentru îmbogățirea directorilor și pentru contribuții la pușculița de partid. Cât despre contribuția parașutaților la funcționarea statului și administrațiilor, se vede cum stăm, ce locuri ocupăm în clasamente internaționale la educație, sănătate, competitivitate, atragere de fonduri europene, transparență, etc.

(Un comentariu al unui cititor: de niste sute de milioane euro vorbim d