Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, va prezenta oficial Guvernului bulgar, în cadrul vizitei sale din 5 februarie, propunerea de a primi de la armata americană avioane de vânătoare F-16 în uz pentru a le repara cu fonduri proprii.
În timpul vizitei din Bulgaria din februarie, Hillary Clinton va propune ca Bulgaria să primească aceste avioane drept cadou însă va trebui să găsească fonduri proprii pentru a le repara, scrie cotidianului bulgar „Trud".
Potrvit experţilor, pentru repararea acestor avioane de vânătoare costurile s-ar ridica la aproximativ 15-20 de milioane de leva (aproximativ 7,5-10 milioane de euro) pentru fiecare aparat. Piloţii bulgari se antrenează împreună cu armata americană de câţiva ani pe acest tip de avion de luptă.
În timpul vizitei sale oficiale în Bulgaria, Clinton se va întâlni cu premierul Boiko Borisov, dar şi cu preşedintele Rosen Plevneliev.
Pe agenda discuţiilor se află mai multe subiecte, între care recunoaşterea vechimii în muncă pentru cetăţenii bulgari care au lucrat în SUA de către autorităţile bulgare, un parteneriat strategic între Bulgaria şi SUA privind sectorul apărării, în NATO, şi în cadrul misiunii NATO din Afganistan, un parteneriat în zona Balcanilor precum şi discuţii despre Orientul Mijlociu.