Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii Partidului Popular Maghiar din Transilvania nu vor drum rapid pe Ecaterina Teodoroiu

Publicat in Adevarul, miercuri 1 februarie 2012 ·

Tinerii din cadrul Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) militează împotriva proiectului Primăriei Oradea de a crea o legăturo între strada Ecaterina Teodoroiu şi strada Dragoş Vodă, pe motiv că se cheltuie prea mulţi bani pe ceva inoportun. Aceştia propun mai degrabă realizarea unei centuri de vest a Oradei.

Drumul pe care administraţia îl are în plan ar trebui să lege noul pod care se construieşte în zona Silvaş cu podul peste calea ferată de pe strada Bihorului.

„Considerăm investiţia exagerată şi inoportună. S-a votat deja documentaţia tehnică din care reiese că se va realiza un drum de 4,3 kilometri lungime, cu un viaduct de 170 metri, care traversează străzile Louis Pasteur şi Gheorghe Doja şi implică lucrări de sprijinire a terenului dar şi expropierea a 48 de imobile. Nu este în regulă faptul că preţul acestui proiect a crescut constant, de la 6 milioane de euro, la opt milioane de euro şi până la 10 milioane de euro cât este în prezent", a spus Csomortanyi Istvan Csaba, preşedintele al PPMT Bihor.

Conducerea partidului a depus la Primărie aproximativ 500 de semnături strânse de la locuitorii din zonă, dar deocamdată nu au primit un răspuns.

Mai bine centură

Reprezentanţii partidului cred că o alternativă la drumul rapid ar putea fi centura de vest a oraşului. „Ar putea fi un drum care să lege DN 19 dinspre Biharia şi să ajungă până în Calea Sântandreiului, în zona actuală a centurii. Centura ar porni de la podul dărâmat acum câţiva ani din curba drumului dintre Oradea şi Biharia, ar merge pe lângă groapa de gunoi, peste Gara CFR din Episcopia, apoi pe lângă zona industrială şi Calea Borşului, până în Calea Sântandreiului", a explicat preşedintele PPMT Bihor.

Propunerea membrilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania a fost depusă la Instituţia Arhitectului Şef.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Hermannstadt – Metaloglobus Bucureşti 2-2 / Sibienii au condus la pauză cu 2-0

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa bucureşteană Metaloglobus a învheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia FC Hermannstadt, în primul meci al etapei secunde din Superliga, transmite News.ro. Urmărește cele

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°