Din rândul protestatarilor albaiulieni care îşi exprimă nemulţumirile legate de actuala guvernare a României s-au decantat câteva feţe fidele, punctuale şi nelipsite de la Monumentul Revoluţiei la ora 16.00, în fiecare zi. Aceştia au pierdut numărătoarea exactă a zilelor de când se protestează în stradă, însă aceste aproape trei săptămâni au reuşit să transforme micul lor grup, de 5-8 persoane, într-o comunitate. Astfel, aceşti oameni se întâlnesc zilnic în acelaşi loc, la aceeaşi oră, îşi dau mâna bucuroşi de revedere, conversează familiar şi, încet-încet, se organizează pentru îndeplinirea scopului oficial al întâlnirii lor. La semnalul unui membru al grupului, toţi încep să intoneze mesaje puternice în rime scurte, care pornesc, din sufletele lor, pe o traiectorie lungă, rătăcindu-se, într-un final, fără ecou, în zări incerte. Iată cine sunt cei mai fideli protestatari din Alba Iulia:
Andrei Ghib are 26 de ani, este din Alba Iulia şi îşi doreşte ca Traian Băsescu să plece, pentru că nu mai are demnitate. Momentan nu lucrează, îşi caută un loc de muncă, dar nu are mari speranţe, căci, în domeniul studiilor sale, Meteorologie, Hidrologie şi Protecţia Mediului, posturile sunt blocate. Până acum a mai lucrat în topografie, dar este fără loc de muncă din 2009. Este motivat să protesteze pentru că politicienii români nu au coloană vertebrală şi crede că protestul va avea efecte în plus faţă de cele pe care le-a avut deja (retragerea legii sănătăţii, declararea alegerilor comasate ca neconstituţionale, demiterea lui Baconschi din funcţia de ministru de externe). Acesta speră să fie demişi Băsescu şi Boc şi să se organizeze alegeri anticipate. Pentru oameni, el speră ca acestora să le meargă mai bine, să aibă locuri de muncă şi o viaţă decentă, fără grija zilei de mâine.
Daniela LilianaBoţan are 43 de ani şi este din Alba Iulia. După cum s-a exprimat ea însăşi,