Doamna M. N. nu a mai fost la dentist de 40 de ani şi spune că, pe vremea aceea, toţi dentiştii puneau măşti pe faţa copiilor şi îi sedau cu gaz. Oribile vremuri de dureri şi abuzuri. Doamna vine însoţită de o prietenă şi doreşte să las uşa cabinetului deschisă. Susţine că a fost abuzată de dentistul ei. Nu intru în amănunte, fiindcă plânge foarte uşor. Multe carii, neglijenţă, parodonţiu suferind, pulpite multiple. Încep extirpările şi o scot din durere. Încet-încet, ajunge să facă un transfer emoţional şi mă iubeşte sincer. Nu îşi mai aduce prietena şi e foarte fericită când mă vede. Este un pacient dificil, care plânge în scaun din orice. Aflu că în fiecare joi coace prăjituri pentru copiii cu dificultăţi de învăţare pe care un asistent social îi aduce la ea acasă, de la un centru de zi. Mă gândesc la Emily Dickinson. Pictează însă, nu scrie poezie. Îmi aduce flori de câte ori vine să mă vadă. Domnul D. J., veteran de război, are un picior mai scurt ca urmare a unui raid aerian şi se mişcă foarte greu. Asta nu îl împiedică să vină să mă vadă şi mă numeşte „îngerul lui păzitor“, după ce îi repar proteza şi îl las să spună ce are pe inimă. Locuieşte singur, ca un soldat viteaz, cum se caracterizează. Tot singur îşi găteşte, îşi calcă şi îşi face cumpărăturile. Trăieşte dintr-o pensie modică şi îşi plăteşte tratamentele integral. Jumătate din pensie. Îl admir şi îmi place să conversăm, dar regret că îi stric buna dispoziţie când îi spun că tratamentul s-a terminat. La cine mai vin eu în vizită? mă întreabă cu o voce şovăielnică. Un alt domn, desprins parcă din epopeea cinematografică a Caraibelor, vine să îi repar o punte fracturată. Luată de val şi prea obosită în ziua aceea, îi explic că pot să îi tai puntea şi să îi fac o proteză. Nu, nu asta doreşte, vrea o punte nouă. Îi spun că nu poate să primească aşa ceva în sistemul de stat, pentru că nu este