Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR, după întâlnirea cu FMI: Vom avea posibilitatea măririi salariilor şi pensiilor, în aprilie-mai

Publicat in Antena 3, miercuri 1 februarie 2012 ·

Vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI, că este convins că România va avea posibilitatea măririi pensiilor şi salariilor bugetarilor, începând cu luna aprilie, cel târziu mai. Liderii şi miniştrii UDMR s-au întâlnit, astăzi, la Guvern cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), urmând ca oficialii Fondului să aibă joi o întrevedere şi cu premierul Emil Boc.

Iată principalele declaraţii ale lui Laszlo Borbely:

- am fost cu 2 miniştri ai Sănătăţii şi am discutat şi probleme a reformei în sănătate. Suntem de acord să discutăm despre această reformă cu asociaţiile profesionale şi nu vrem ca în an lectoral să introducem unele cheltuieli care ţin de sănătate, ca să nu compromitem reforma

- asta nu însemană că nu introducem unele elemente importante - pachetul de bază trebuie clarificat, utilizartea mai eficientă a fondurilor puiblice, sistemul de IT care ar trebui să fie finalizat

- am cerut partenerilor ca, probabil, la sfârşitul primului trimestru, să avem posibilitatea - şi acesta este punctul nostru de vedere, şi sunt convins că vom avea această posibilitate - a măririi salariilor şi pensiilor în luna aprilie, cel târziu mai

UDMR va solicita FMI atât majorări de salarii şi pensii în acest an, cât şi ca noua lege a sănătăţii să nu fie aplicată în 2012, an electoral, pe considerentul că schimbările majore generate de noul sistem ar putea fi interpretate greşit, a declarat vicepreşedintele Uniunii, ministrul Laszlo Borbely, potrivit Mediafax.

Uniunea va mai discuta cu oficialii FMI despre noi modificări privind coplata în sănătate, după ce Parlamentul a eliminat plafonul de 600 lei peste care nu se mai percepe coplata serviciilor medicale.

La sfârşitul anului trecut, Borbely declara că UDMR va propune modificarea prin or

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 7 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 4 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°