Problema nu este în ce familie te-ai născut, ci cum te raportezi la trecut, cum îl valorizezi, cât de dispus eşti să accepţi cǎ persoane de care ai fost extrem de ataşat au fost implicate în experimentul totalitar.

Unii o fac explicit, alţii implicit, iar alţii deloc. Nimeni nu poate impune copiilor departajări tranşante de biografia propriei familii, dar când aceştia devin persoane publice, îndeosebi într-o democraţie născută dintr-o revoluţie anticomunistă, propria lor credibilitate reclamă susţinerea adevărului istoric, nu ocultarea ori chiar falsificarea sa.

Ar fi instructiv de comparat destinul post-decembrist al lui Petre Roman cu acela al lui Alexei Florescu. Născut în 1950, fiul fostului interbrigadist, luptător din Rezistenţa franceză, ministru al chimiei, ministru secretar de stat la Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie prezidat de Elena Ceauşescu, reales membru al CC la Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, Mihail Florescu, Alexei a terminat Liceul "Petru Groza", a studiat psihologia, a fost întotdeauna absolut deschis în legătura cu originea sa politică şi etnică, nu şi-a ascuns opiniile extrem de critice la adresa comunismului. Împreună cu soţia sa, Tomniţa, profesoară la Institutul de Arhitectură, Alexei a susţinut cu entuziasm Piaţa Universităţii. A fost membru al grupului de psihologi care i-au consultat şi sprijinit moral pe greviştii foamei. În toţi anii care au urmat, Alexei s-a situat consecvent de partea forţelor care apară societatea deschisă. Nu a dorit funcţii, nu a aşteptat recompense, şi-a oferit expertiza în chip generos şi dezinteresat. Cu alte cuvinte, nu exista o maledicţiune a eredităţii sociale, suntem fiinţe libere şi decidem noi înşine ce valori îmbrăţişăm. Aş aminti şi cazul Luminiţei Pană, fiica lui Gheorghe Panǎ, fost membru al Comitetului Politic Executiv, prim-secretar al Comitetului Municipal Bucu