Încerc să înlătur aici, fără să o exclud, ipoteza că judecătorii s-au lăsat intimidaţi de retorica lui Adrian Năstase cu «persecuţia politică»
Condamnarea lui Adrian Năstase a fost primită cu un entuziasm doar parţial justificat. Este justificat doar de faptul că, pentru prima dată în două decenii de democraţie şi de aşteptare, un „mare rechin" primeşte o condamnare cu executare pentru corupţie. Aceasta e însă jumătatea plină a paharului.
Jumătatea goală se referă la repartizarea anilor de puşcărie. Încă nu avem motivarea sentinţei şi nici argumentele judecătoarei care a făcut opinie separată şi a cerut condamnarea plevuştei şi achitarea rechinului. Dar putem să observăm că, deşi poate e legală şi temeinică, sentinţa pare totuşi nedreaptă. Şi asta pentru că principalul beneficiar al banilor strânşi din operaţiunea „Trofeul Calităţii" a primit pedeapsa cea mai mică, pe când executanţii au primit de peste trei ori mai mult. Am mai spus-o: „Trofeul Calităţii" a fost una dintre cele mai jegoase forme de finanţare electorală, a fost o manifestare plenară a banditismului de stat şi mă aşteptam ca sentinţa să reflecte întru câtva această stare de fapt. De ce simt că mi-au fost înşelate aşteptările?
Încerc să înlătur aici, fără să o exclud, ipoteza că judecătorii s-au lăsat intimidaţi de retorica lui Adrian Năstase cu „persecuţia politică" şi pun o întrebare dureroasă: nu cumva legislaţia românească încă nu este pregătită să combată eficient actele de mare corupţie şi banditismul de stat? Nu cumva judecătorii din complet, oricât de severi se vor fi vrut, n-au putut pronunţa altfel de sentinţă pentru că legea însăşi nu-i ajută?
Statele Unite n-au putut îngenunchea Mafia până când nu a fost adoptată, în 1970, aşa-numita Lege RICO: Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act. Adoptarea ei a pornit de la o necesitate. Crima organizată se sofisticas
