Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa a crescut cu 12% de la începutul anului. Este un moment bun de cumpărare? Ce cred brokerii şi ce acţiuni recomandă?

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 1 februarie 2012 ·

Creşterile de la Bursa de la Bucureşti s-au accentuat în ultimele zile, indicele BET (principalele 10 acţiuni) închizând luna în forţă, cu o creştere de aproape 3% în şedinţa de ieri.

Tranzacţiile tot mai mari din ulti­mele două săptămâni arată că interesul investito­rilor străini este în creştere. Este acesta un moment bun de cumpă­rare pentru investitorii locali?

Majoritatea brokerilor şi analiştilor de pe piaţă sunt optimişti şi spun că bursa şi-ar putea continua raliul început în ultimele săptămâni, pe măsură ce investitorii care stăteau în expectativă din cauza crizei datoriilor din zona euro încep să reintre la cumpărare.

Ei mai spun că în absenţa adeveririi scenariilor apocaliptice privind destră­ma­rea zonei euro investitorii îşi pierd răbdarea şi apetitul lor pentru risc şi pentru achi­ziţia de acţiuni revine mai ales când asistă la creşte­rile puternice ale bursei din ultima perioadă.

Ieri, deşi negocierile din Grecia şi randa­men­tele record la obliga­ţiu­nile Portugaliei ţineau capul de afiş, optimismul in­vestitorilor de pe bur­sele externe era la cote ridicate, iar prin­ci­palii in­dici europeni urcau cu peste 1%.

În ultimele patru săptămâni, princi­pa­lul indice al Bursei, BET, a câştigat 12,4%, reprezentând cel mai bun înce­put de an din ultimii şase, iar indicele BET-FI, reprezentat de acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF-uri, a urcat cu 16,3%.

"Realitatea nu confirmă scenariile apocaliptice şi senzaţia mea este că încet, încet teama de risc va dispărea pe măsură ce înaintăm în an. Situaţia nu pare a fi aşa de rea, cum se aşteptau analiştii. Lumea aşteaptă veşti bune şi să se termine cu această criză pentru că temerile au fost foarte mari. În urmă cu câteva luni se vorbea despre dispariţia zonei euro, despre ieşirea Greciei din zona euro, despre falimentul Spaniei, Italiei, Portugaliei. Niciunul dintr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°