Peste 70.000 de beneficiari ai ajutoarelor sociale rămân, începând din această lună, fără banii de la stat. Este vorba despre cei care nu şi-au achitat taxele şi impozitele locale şi care, conform noii legislaţii, pierd dreptul la ajutor social.
Dacă până acum au putut acumula datorii la stat, fără să li se ceară socoteală, din februarie asistaţii sociali se vor trezi fără ajutoarele pe care le primeau lunar de la stat. Chiar dacă nu era vorba despre sume importante de bani, pentru mulţi acestea erau singurele venituri şi le asigurau subzistenţa. Condiţia impusă de stat pentru a relua plata ajutoarelor este ca beneficiarii acestora să fie la zi cu plata impozitelor şi taxelor locale, adică pe casă, maşină şi terenuri.
Primăriile au întocmit, la cererea Ministerului Muncii, liste cu restanţierii şi le-au trimis la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială care a constatat că aproape 10% din beneficiari nu erau cu dările plătite la zi. De sistarea alocaţiilor de la stat vor fi astfel afectaţi cei care primeau venitul minim garantat, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului şi alocaţie pentru susţinerea familiei.
Conform normelor metodologice de aplicare a legilor care reglementează aceste ajutoare şi care au fost aprobate la sfârşitul lui ianuarie, cei care nu au plătit taxele şi impozitele locale rămân fără ajutoarele de la stat.
Judeţele codaşe
Din inventarul făcut de primării, a rezultat că 11,6% din cei care au primit alocaţia de susţinere a familiei sunt restanţieri, 10,8% din beneficiarii de venit minim garantat şi 6,7% din cei care au încasat îndemnizaţia de creştere a copilului. În medie, este vorba despre 10% din numărul total de beneficiari care depăşeşte 700.000 de persoane.
Judeţele în care se înregistrează cel mai mare număr de restanţieri sunt: Mureş-23,4%, Dolj-17,12%, Bacău-16,9%, Să