Retailerul austriac de bricolaj BauMax, care deţine pe plan local o reţea cu 14 magazine, a înregistrat anul trecut o "uşoară" creştere a veniturilor faţă de 2010, când cifra de afaceri a companiei se ridicase la 132 de milioane de euro.
La începutul anului trecut compania a deschis cel de-al doilea magazin din Bucureşti pe Şoseaua Chitilei, în timp ce unităţile din Constanţa, Timişoara, Piteşti şi Bucureşti (Sun Plaza) au avut în 2011 primul an integral de operare, magazinele fiind deschise pe parcursul anului 2010.
"Despre vânzările BauMax în 2011 pot să menţionez că au avut o uşoară creştere faţă de 2010 chiar dacă a fost un an dificil", spun reprezentanţii BauMax. La începutul lui 2011, compania austriacă miza pe o creştere a cifrei de afaceri spre nivelul de 200 mil. euro în urma unor vânzări medii de 13-14 mil. euro per magazin. Într-un top al retailerilor de bricolaj, compania austriacă se află pe poziţia a patra, după reţelele Dedeman, Praktiker şi Bricostore. În timp ce germanii de la OBI au anunţat recent că nu vor deschide niciun magazin nou în acest an, BauMax pregăteşte deschiderea unui al doilea magazin în Cluj în urma unei investiţii de 20 mil. euro.
"Cât despre investiţiile anului 2012, vom avea cu siguranţă o nouă deschidere, şi anume cel de-al doilea magazin din Cluj, aşa cum am anunţat şi în toamna lui 2011. Acesta îşi va deschide porţile undeva în primăvară şi avem toată convingerea că va evolua bine, la fel ca toate celelalte magazine din zona Ardealului", mai spun reprezentanţii BauMax.
Spre deosebire de Iaşi, Piteşti sau Braşov, oraşe în care sunt în prezent şase, respectiv câte cinci magazine de bricolaj, în Cluj BauMax va deschide abia al patrulea "hipermarket de construcţii". În piaţa din Cluj mai sunt prezenţi doar Dedeman şi Praktiker cu câte un magazin, în timp ce Bricostore, OBI sau Horn