Echipa de Fed Cup a României a câştigat, miercuri, la Eilat (Israel), cu scorul de 2-1, întâlnirea cu reprezentativa Croaţiei, contând pentru Grupa I a zonei Euro-Africane, punctele fiind aduse de Simona Halep şi dublul format din Halep şi Irina-Camelia Begu.
Simona Halep (60 WTA) a câştigat primul meci susţinut împotriva Aniei Mijacika (203 WTA), scor 6-2, 6-2.
În cea de-a doua partidă de simplu, Irina-Camelia Begu (45 WTA) a cedat întâlnirea cu Petra Martici (66 WTA) cu scorul de 4-6, 6-1, 3-6, deşi în setul decisiv a condus cu scorul de 3-1.
În partida de dublu, cuplul Simona Halep/Irina-Camelia Begu s-a impus cu scorul de 7-6 (7/2), 7-6 (8/6), în faţa perechii Petra Martici/Ani Mijacika. În setul doi, Begu şi Halep au avut 5-4 şi 40-0 pe propriul serviciu, însă croatele au revenit şi au preluat conducerea cu 6-5, game în care au avut două mingi de break şi de set. De asemena, în tie-break Martici şi Mijacika au servit pentru set la scorul de 6-5, însă Halep şi Begu au revenit şi s-au impus cu 8-6.
România face parte din grupa D alături de reprezentativele Poloniei, Luxemburgului şi Croaţiei. Câştigătoarele celor patru grupe vor disputa un meci de baraj pentru cele două locuri care obţin calificarea în Grupa a II-a Mondială.
Echipa de Fed Cup a României a câştigat, miercuri, la Eilat (Israel), cu scorul de 2-1, întâlnirea cu reprezentativa Croaţiei, contând pentru Grupa I a zonei Euro-Africane, punctele fiind aduse de Simona Halep şi dublul format din Halep şi Irina-Camelia Begu.
Simona Halep (60 WTA) a câştigat primul meci susţinut împotriva Aniei Mijacika (203 WTA), scor 6-2, 6-2.
În cea de-a doua partidă de simplu, Irina-Camelia Begu (45 WTA) a cedat întâlnirea cu Petra Martici (66 WTA) cu scorul de 4-6, 6-1, 3-6, deşi în setul decisiv a condus cu scorul de 3-1.
În partida de dublu, cuplul Simona Halep