Băncile străine şi-au redus expunerea pe România cu 2,6 miliarde euro în trimestrul al treilea din 2011 faţă de trimestrul precedent, la peste 82 miliarde euro, potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale. Bancherii austrieci, cei francezi şi cei eleni au tăiat cel mai mult din liniile spre România.
Criza din zona euro a ştirbit din moralul bancherilor în privinţa Europei de Est. În acest context, expunerea băncilor străine pe România s-a redus cu 2,6 miliarde euro în trimestrul al treilea al anului trecut faţă de trimestrul precedent, la peste 82 miliarde euro, arată datele provizorii ale Băncii Reglementelor Internaţionale, citate de Money Channel.
Vestea mai bună este că expunerea rămâne peste nivelul din septembrie 2010 şi este cu numai 5% sub nivelul de dinaintea izbucnirii recesiunii.
Băncile austriece au tăiat cel mai mult expunerea în trimestrul trei, cu aproape 2 miliarde de euro.
Băncile franceze şi cele greceşti au tăiat 700-800 milioane de euro în trimestrul trei. În acelaşi timp, instituţiile olandeze au adus jumătate de miliard de euro în plus, iar cele italiene, mai bine de 200 milioane de euro.
Cel mai mult a crescut însă expunerea băncilor germane, care nu au prezenţă directă pe piaţa locală, cu aproape un miliard de euro.
Un raport recent al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare preciza că băncile occidentale au început să retragă bani din Europa Centrală şi de Est încă din toamna anului trecut.
Într-un scenariu extrem, agravarea crizei din zona euro ar putea accelera procedura de dezintermediere a băncilor vest-europene şi ar declanşa o criză a creditului în Europa emergentă, a avertizat BERD. Acest lucru va afecta creşterea creditării şi ar putea reprezenta o povară pentru creşterea economică.
În ultimele săptămâni au avut loc la Viena mai multe întâlniri între băncile naţionale d