Dintr-un jucător care era dat exemplu în materie de indisciplină, Cristi Tănase s-a transformat într-un mentor pentru mai tinerii săi colegi. Serios şi muncitor în ultima perioadă, adică mult schimbat în bine atât pe teren cât şi în afara lui, decarul Stelei îi ajută pe cei nou veniţi să se integreze în lot. Alexandru Chipciu este fotbalistul pe care Dodel l-a luat sub aripa sa atât în cantonamentul echipei naţionale, cât şi în cel al Stelei.
Până să fie lăsat să se transfere în străinătate, Cristi Tănase pune umărul la construcţia viitorului Stelei. Mijlocaşul şi-a ales şi o "ţintă" în persoana lui Alex Chipciu, fotbalist care poate evolua pe acelaşi post ca el. "Chiar aveam emoţii cu privire la atmosfera pe care o voi găsi la Steaua, dar după ce am ajuns aici mi-am dat seama că este totul super", spunea Chipciu după cantonamentul din Poiana Braşov. Cei doi au fost aproape nedespărţiţi în fiecare zi atât timp cât au fost convocaţi la echipa naţională şi fac acelaşi lucru şi la Steaua, acolo unde Dodel îl ajută pe Chipciu mai mereu cu sfaturi, facilitându-i totodată integrarea în grup. Acţiunile lui Tănase nu au venit ca o surpriză pentru staff-ul Stelei, cei de acolo fiind deja obişnuiţi cu schimbarea prin care trece fotbalistul în ultima perioadă. "A lăsat prostiile, cluburile şi scandalurile deoparte şi se concentrează numai pe fotbal. Tănase este pe cale să devină un profesionist adevărat", au mărturisit oficialii roş-albaştrilor.
Toate transferurile s-au adaptat
Fiecare dintre cei nou veniţi la Steaua în această iarnă s-a integrat uşor în grup. Machado stă în permanenţă pe lângă sud-americani, Chiricheş este prieten cu Gabi Matei şi cu Gardoş, în timp ce Dănănae şi Pârvulescu s-au apropiat de fraţii Costea şi de Prepeliţă. "Nu e uşor atunci când schimbi dintr-o dată toţi colegii, dar aici la Steaua sunt mulţi fotbalişti prietenoşi şi mă înţel