Cartea de memorii a doctorului Sergiu Stoicescu, intitulată „Gânduri din fapte“, apărută postum (1998), acoperă cu amintirile despre sine, lumea medicală, marile evenimente istorice şi social-politice, o perioadă de până la sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut. Bogată în informaţii, cartea de memorii este prezentată de dldr. Mihail Mihailide la rubrica Jurnal de jurnale.

Doctorul Sergiu Stoicescu (10 octombrie 1898 – 28 ianuarie 1970) a dobândit notorietate ca medic practician, situaţie mai rar întâlnită, celebritatea fiind îndeobşte atribuită celor care acced la titlul de profesor în învăţământul superior. Dacă ar fi acceptat compromisurile la care majoritatea intelectualităţii a subscris după instaurarea pe deplin a puterii comuniste în România, s-ar fi bucurat şi de recunoaştere „oficială“, atât ca medic internist, cadru didactic, cât şi în calitate de fiziolog, cercetător ştiinţific. Până în momentul naţionalizării cabinetelor medicale1, avea o clientelă numeroasă, ceea ce i-a asigurat, pe de o parte, un anumit confort existenţial, iar pe de alta, timp pentru a scrie altceva decât „medicină“. Avea înclinaţie pentru o astfel de activitate şi, atât creaţia lirică („Relativitate…“), încercările de a scrie teatru („Ion şi Maria sau dialogul dragostei – piesă în patru acte, un prolog-prezentare şi un tablou“), eseurile, traducerile („tălmăciri“) din Baudelaire şi Verlaine, dar mai ales redactarea memoriilor sale – pe care şi le-a intituat „Gânduri din fapte“ – se constituie într-o dovadă peremptorie. Memoriile au apărut postum (1998), prin grija iatroistoricului militar col. dr. Gheorghe Sanda, precedate de un „Cuvânt înainte“ – o mulţumire către editor a soţiei supravieţuitoare, Profira (Rica) Stoicescu. Cartea se încadrează în şirul acelor tipărituri apărute în deceniul ulterior evenimentelor din ’89, în grabă, – spre a răspunde foamei publicului