Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzile „alunecă“ ușor la ploieștenii care nu-și curăță trotuarele!

Publicat in Adevarul, miercuri 1 februarie 2012 ·

În Ploieşti au fost aplicate amenzi încă de săptămâna trecută persoanelor care nu și-au curățat trotuarele din fața imobilelor de zăpadă și gheață, iar autoritățile locale continuă să transmită zilnic notificări asociațiilor de proprietari și agenților economici în acest sens.

În ciuda acestui fapt, în cartierul Bariera București, încălțămintea ar trebui înlocuită cu patine. Puține trotuare au fost curățate, locatarii preferând ca munca lor să o facă angajații Primăriei sau natura. „Eu nu înțeleg de ce nu vin muncitorii de la Serviciul de Gospodărire Urbană să curețe gheața de la scările noastre. Unde bate soarele s-a mai dezghețat, ceea ce e bine, dar seara, când se lasă frig se face din nou polei. Eu zic că de la Primărie ar trebui să se ocupe de treburile astea, nu cunosc să avem noi, locatarii, vreo obligație în acest sens", ne-a mărturisit Mircea Isopescu, ploieștean care locuiește în cartierul amintit mai sus și, care a rămas foarte surprins să afle că sarcina de a înlătura zăpada și gheața din fața blocurile este a asociațiilor de proprietari.

Pericolele sunt cu atât mai mari, cu cât în zonă sunt și o școală generală și grădiniță. Deși la unitățile de învățământ, aleile au fost curățate, în imediata vecinătate părinții și copiii se văd nevoiți să facă echilibristică pe gheață.

Din cauza poleiului, în ultimele zile, la Unitatea de Primiri Urgenţe din Ploieşti au sosit foarte mulţi prahoveni care au căzut pe gheaţă. „Media a fost, la fiecare 24 de ore din zilele cu zăpadă, de 70 de prezentaţi cu luxaţii, entorse şi fracturi. Foarte mulţi dintre ei au plecat acasă cu mâinile şi picioarele în ghips" ne-a declarat medicul Violeta Tănase.

Notificări și amenzi, la foc continuu!

Între 500 şi 1.500 de lei pentru persoanele fizice şi între 1.000 şi 2.500 de lei pentru cele juridice sunt amenzile pe care le riscă cei care nu curăţă trotuare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 7 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 5 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 9 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°