Rebelul Kim s-a transformat dintr-un hacker ieftin într-un miliardar excentric. FBI l-a arestat după ce site-ul său de descărcat filme şi muzică ajunsese cel mai mare furnizor de distracţie din SUA. Sursa: REUTERSSursa: REUTERSSursa: REUTERS
1 /.
Prăbuşirea MegaUpload, site-ul de file-sharing cu peste 150 milioane de utilizatori, este cea mai mare lovitură dată pirateriei din era Internetului. A fost o reacţie fulgerătoare a autorităţilor americane după ce proiectul de lege anti-piraterie, SOPA, a fost amânat din cauza reacţiei dure a societăţii civile.
Creatorul MegaUpload pare mai degrabă un spirit al vremurilor actuale decât o persoană reală. Kim Schmitz şi-a schimbat numele în Dotcom şi a împânzit prin toată lumea 1.630 de servere. Ajunsese să câştige 115.000 dolari pe zi printr-o mişcare care se rezumă astfel: "Vă ofer spaţiu nelimitat să descărcaţi tot ce vreţi. Vărsaţi aici". Acum i se impută un prejudiciu de 500 de milioane de dolari din cauza nerespectării proprietăţii intelectuale.
Cele două idei geniale ale lui Kim
Joia aceasta, procurorii Tribunalului din statul Virginia au de gând să şteargă definitiv serverele MegaUpload, pe care vreo 50 milioane de americani îşi stocau inclusiv documente importante de la serviciu. Dependenţa de MegaUpload a fost atât de puternică încât devenise hard-ul extern al oricărui american de rând.
Germano-finlandezul Kim Schmitz a avut o idee genială, luând faţa altor site-uri de sharing: a oferit un soft automat de descărcare a fişierelor. Asta făcea munca utilizatorilor mult mai simplă, pentru că pe alte platforme gratuite (DC++, Strong DC, uTorrent) trebuie să-ţi faci rost singur de un program necesar download-ului şi asta necesită nişte cunoştinţe de IT. Iar a doua sclipire a lui Mr. Dotcom a fost să-şi cumpere servere, oferind spaţiu de stocare, ceea ce cel