Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Năstase: Mi-e aşa o frică de DNA şi de Ruxandra Dragomir, acum mă urc în avion să vin în ţară

Publicat in Gandul, miercuri 1 februarie 2012 ·

Ilie Năstase a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, după ce conducerea FRT a sesizat DNA în privinţa unor nereguli financiare din perioada în care a fost preşedinte, că îi este atât de frică de procurorii anticorupţie şi de Ruxandra Dragomir încât se grăbeşte să prindă avionul să revină în ţară.

"Să mă dea în judecată după ce i-am lăsat câteva milioane de euro în contul federaţiei când am plecat. Acum ce să fac, să plâng că mă trimite ea la DNA? Şi eu repede o să mă duc la DNA, uite acum mă urc în avion să vin în ţară, că sunt în Franţa. Imediat mă duc, că mi-e o frică de DNA şi de Ruxandra Dragomir... În România orice prost poate face plângeri penale la DNA sau în altă parte. Dar să aducă dovezi, nu? Aşa, pe gură, putem toţi să acuzăm, dar să aducem şi dovezi. Eu ce să fac acum dacă au sesizat ei DNA-ul? Hai să sesizăm toţi DNA-ul că au fost comuniştii la putere, să dezgropăm morţii... Dacă toţi proştii fac acuzaţii la DNA, eu ce pot să spun? Ştiţi câţi proşti mă dau pe mine în judecată? Dar ce să fac, aşa este în România. Te cheamă fără să aibă dovezi. Şi tu, cel acuzat, trebuie să dovedeşti că eşti nevinovat. E exact invers cum se întâmplă în toată lumea", a spus Ilie Năstase.

Fostul tenisman neagă faptul că ar fi avut loc nereguli în contabilitatea federaţiei cât timp a fost preşedinte. El susţine că procentul de 15 la sută din contractele de sponsorizare pe care le aduceau persoane din afara federaţiei este o cotă normală şi că a fost plătit nu numai fostei sale soţii, Amalia, ci şi altora. "Cât am fost preşedinte am spus că oricine vine cu sponsori are 15 la sută din contractul respectiv. Care este problema? Amalia (n.r. - fosta soţie) mi-a adus un sponsor şi federaţia a plătit procentul. La fel s-a întâmplat şi cu alte persoane. Ce este greşit? Nu e mai bine să îţi aducă cineva 100.000 de euro şi celui care îţi aduce să îi plăteşti procentu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°