Anul trecut, pe la sfarsit, un oarecare pe nume Becali Gigi povestea, intr-un talk-show de televiziune, cum a reparat o oaie de schiop (nu stiu ce inseamna pentru ca in dex nu am gasit termenul, probabil este ceva de stricta specialitate).
Zilele acestea, la acelasi post de televiziune, acelasi mecanic de oi se arata foarte indignat de faptul ca cererea de infiintare a unei banci i-a fost respinsa in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Las la o parte faptul ca reactia sa este extrem de tarzie, la peste doi ani de la eveniment (poate ca asa reactioneaza mecanicii de oi, nu stiu), si ma opresc la limbajul suburban pe care l-a avut si mai ales la tonul de mahala ordinara pe care l-a adoptat in monologul sau.
Personal nu inteleg de ce in numele audientei (nu de putine ori indoielnice) putem accepta prezenta in spatiul public a unor persoNULITATI grobiene, care au o stare de analfabeti functionali si, pe cale de consecinta, nu fac decat sa duca in derizoriu ideea de dezbatere.
Acest gen de personaj, care il depaseste cu mult pe cel descris de Ion Luca Caragiale in schitele sale (doar suntem in anul Caragiale), a reusit tiptil tiptil sa umple cea mai mare parte din timpul de emisie al unor televiziuni de stiri. Ma intreb cum astfel de figuri tragi-comice ale vietii romanesti fac ceea ce se numeste rating, dar mai ales ma intreb cand s-a produs ruptura mentala in randul telespectatorilor, ruptura, care parca a anihilat acel bun-simt ancestral prin care noi romanii am reusit sa strabatem perioadele grele din istoria noastra. Si nu au fost putine.
Inchei, constatand un lucru tragic. Dupa aproape 45 de ani de comunism si peste 20 de ani de la reintoarcerea la democratie, Romania a evoluat de la A la B, de la Ausnit (Max Ausnit – industrias roman) la Becali (Gigi Becali – mecanic de oi, tot roman).
Poate nu este timpul pierdut sa ne
