- Cultural - nr. 943 / 2 Februarie, 2012 Anul 2012 a fost declarat "anul Caragiale”. Aceasta, deoarece in acest an se implinesc 160 de ani de la nasterea si 100 de ani de la moartea lui Ion Luca Caragiale (1852-1912), cel mai important dramaturg roman, unul dintre marii scriitori ai neamului romanesc. Prin piesele de teatru, prin nuvele si povestiri, prin momente si schite, Caragiale a conturat o noua viziune asupra lumii, un nou mod de a reprezenta artistic comportamentul semenilor, de a demasca imposturi morale, prestigii inchipuite si moravuri ale epocii in care a trait. Importanta capitala a operei lui I.L. Caragiale reiese, inainte de toate, din geniul limbajului valorificat artistic de scriitor. Pe de alta parte, prin operele sale inegalabile, I.L. Caragiale a trasat, cu luciditate si pasiune, profilul neamului sau, percepandui atat calitatile, cat si defectele, inconsecventele si inadecvarile. Trancaneala fara rost, ipocrizia si coruptia, retorica demagogiei politice, injustitia, lipsa de demnitate si de talent, formele fara fond si institutiile fara fundament, toate aceste vicii pe care I.L. Caragiale le regasea la contemporanii sai, se intalnesc si in zilele noastre, in parlament, pe strada, in gazete si studiouri de televiziune. Spunea, intre altele, Caragiale: "Noi, romanii, suntem o lume in care, daca nu se face ori nu se gandeste prea mult, ne putem mandri ca cel putin se discuta foarte mult“. Citatul este ilustrativ pentru modul scriitorului de a spune transant lucrurilor pe nume, de a demasca impostura, demagogia si necinstea unei societati imature si tranzitorii, in care pasiunea tine, de multe ori, loc de talent, iar principiile se transforma inevitabil in dileme “din care nu se poate iesi”. IULIAN BOLDEA - Cultural - nr. 943 / 2 Februarie, 2012 Anul 2012 a fost declarat "anul Caragiale”. Aceasta, deoarece in acest an se implinesc 160 de ani de la