Rubrica „Dragoste modernă“ este realizată cu ajutorul invitatelor „Weekend Adevărul“. În fiecare săptămână, vei găsi aici câte o reprezentantă a sexului frumos care a acceptat să aştearnă cu sinceritate, sub semnătură, o experienţă personală, autentică, de iubire contemporană.

Ai putea descoperi în aceste pagini chiar povestea ta, cât ar fi ea de năstruşnică. Ar putea fi, pur şi simplu, o poveste cu care să te identifici. Sau o întâmplare pe care să o citeşti cu plăcere, pentru a descoperi că dragostea modernă e asemenea celor de ieri, din vremea în care singurul motor de căutare era indexul capitolelor unei cărţi, ori chiar mai vechi.

Era vară acum ceva ani. El părea mult prea matur pentru planurile mele, dar Nico îi făcuse reclamă bună. Nu mi-a spus mare lucru. Eu păream mult prea mică. Nu îmi amintesc cine pe cine a căutat, cu toate că asta apare în toate discuţiile în cuplu. Nu-mi amintesc să fi stabilit cumva vreodată cine a făcut primul pas şi nici cine s-a retras de fiecare dată.

Nu am avut niciodată o relaţie normală, cu toate că am avut vreo trei-patru tentative. Nu-mi amintesc nicio seară memorabilă a noastră, niciun moment care se ne definească, niciun moment de neuitat, niciun weekend în doi care să fie altfel, nicio surpriză, nicio poveste incredibilă, nicio trăire paranormală. Nu mi s-a oprit respiraţia când l-am văzut şi cred că nici lui, dar parcă ne tot leagă ceva. Nu am trăit la extreme şi cu toate acestea prefer să spun că iubim modern. Eu încerc să fiu o fiinţă modernă. Atât de modernă încât să am o scuză suficient de bună să nu mă uit zi de zi la cele câteva ore care s-au scurs din ziua trecută şi care au însemnat doar Eu.

Imprevizibilul plictisitor

Eu nu sunt o fiinţă modernă, dar încerc permanent să simt modern. El m-a convins să accept lucrurile astea noi care mi se par încă nişte străini care vin din când în când