Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ProSport i-a analizat pe cei mai importanţi tehnicieni ai momentului din fotbalul românesc! Află cine e cel mai implicat, cel mai calm, cel mai rece, cel mai dur şi cel mai jovial

Publicat in Pro Sport, joi 2 februarie 2012 · ·

Cum majoritatea echipelor din Liga I sunt în cantonament în Antalya, reporterii ProSport au studiat timp de 10 zile modul în care lucrează antrenorii echipelor care se vor bate la titlu sau la un loc de cupă europeană în returul campionatului. Lor li se adaugă selecţionerul naţionalei, Victor Piţurcă, aflat deasemenea în cantonament cu tricolorii.

Nu ne-am propus să îl comparăm pe Ilie Stan cu Răzvan Lucescu, sau pe Liviu Ciobotariu cu Jorge Costa sau Victor Piţurcă. În rândurile ce urmează vrem să arătăm doar similitudinile şi diferenţele dintre metodele de lucru de la Steaua şi Dinamo, sau Rapid şi echipa naţională. Modul în care personalitatea unui antrenor îşi pune amprenta asupra unei formaţii şi cum sunt, de fapt, tehnicienii în timpul antrenamentelor de zi cu zi.

Calmul lui Ciobi

La antrenamentele lui Dinamo toată lumea lucrează în linişte deplină şi asta pentru că Liviu Ciobotariu este, de departe, cel mai calm tehnician din Liga I. Tehnicianul "câinilor" lasă doar pregătirea fizică în seama oamenilor din staff, iar în rest are control asupra tuturor acţiunilor din timpul şedinţelor de pregătire. La fel ca mai toţi tehnicienii din noul val, antrenorul lui Dinamo foloseşte metode noi de antrenament în care şi exerciţiile fizice sunt făcute tot cu mingea. Un mare avantaj al lui Dinamo şi, implicit, al lui Liviu Ciobotariu este că are în lot un grup de jucători cu mare experienţă, cum ar fi Dănciulescu sau Cătălin Munteanu. Cei doi îşi însuşesc în multe momente ale antrenamentelor rolul de antrenor şi îi ajută cu explicaţii pe fotbaliştii mai tineri sau pe cei nou-veniţi.

Răzvan, mână de fier

Într-un grup în care există fotbalişti precum Dani Coman, Daniel Pancu sau Dan Alexa trebuie un antrenor cu personalitate. George Copos l-a nimerit perfect în persoana lui Lucescu junior, ia

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 39 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum 23 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Marius Tucă Show începe joi, 12 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 51 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum 28 minute
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 4 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Şoferul care a murit în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. El primise înapoi documentul după ce a depus contestaţie în instanţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pe

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°