Tot felul de date şi analize demografice arată că nu este deloc exclus ca, într-o jumătate de secol, populaţia României să ajungă aproape jumătate din cîtă era în 1990. Asta, dacă lăsăm totul pe seama demografiei! Adică a deciziei oarecum libere prin care femeile din România se hotărăsc să aducă pe lume copii, cu contribuţia mai mult sau mai puţin semnificativă a părţii bărbăteşti a populaţiei. Cum eu sunt optimist, de felul meu, cred sincer că previziunile vor deveni realitate mult mai devreme! Motivul principal nu ţine atît de galopul curbelor demografice, care înregistrează graba românilor de a părăsi definitiv această lume (tot mai mulţi şi tot mai degrabă!), cît de cea care înregistrează tendinţa unei părţi tot mai mari din populaţia activă şi calificată a Româ-niei de a părăsi meleagurile mioritice înainte de a fi împinsă, uniform accelerat, să dea ortul popii. Asta, în ciuda faptului că legislaţia unor importante ţări europene îi obligă în continuare pe români să se strecoare pe piaţa neagră a forţei de muncă, în loc să se bucure de beneficiile celei libere şi albe; în ciuda faptului că autorităţile unor ţări, altfel civilizate, cum este cazul Franţei şi al Italiei, nu se dau în lături să-i umileas-că pe români în mod sistematic şi organizat, să-i prigonească şi să le rezerve un statut mai viciat de prejudecăţi şi discriminări decît oricărei alte categorii de populaţie aflată în zona marginalităţii sociale; în ciuda faptului că statutul şi libertăţile românilor, aflaţi în Europa la ei acasă, sunt încălcate flagrant, fără vreo speranţă ca autorităţile de la Bucureşti ori de la Bruxelles să facă ceva pentru a le apăra. Dacă toate aceste vicisitudini, care se adaugă traumei de a părăsi spaţiul social în care te-ai format pînă la maturitate, plus dificultăţile integrării într-un spaţiu social nou, nu-i descurajează pe milioane de români, atunci motivele care deter