Coloana oficială a secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, a fost atacată cu pietre şi încălţăminte de manifestanţii palestinieni la intrarea, joi dimineaţă, în Fâşia Gaza, guvernată de mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP.
Câteva zeci de manifestanţi, reuniţi la intrarea în teritoriul palestinian, au aruncat cu încălţăminte şi pietre la trecerea coloanei, a constatat un jurnalist al AFP. Ei protestează faţă de faptul că secretarul general al ONU nu s-a întâlnit cu familiile palestinienilor deţinuţi de Israel, în timpul vizitei sale.
"Atitudinea lui Ban nu este nici morală, nici umană", a declarat pentru AFP Abdallah Qandil, purtătorul de cuvânt al familiilor prizonierilor.
Unii manifestanţi purtau pancarte în engleză pe care se putea citi "Ban Ki-moon, apărător al Israelului, ajunge".
Coloana oficială şi-a putut continua drumul către Khan Younes cu o mică întârziere, unde secretarul general al ONU va vizita o şcoală şi un proiect de locuinţe finanţat de Japonia.
El nu se va întâlni cu oficiali din cadrul Hamas, mişcare boicotată de comunitatea internaţională.
El îşi încheie joi o vizită de trei zile în Iordania, Israel şi teritoriile palestiniene în timpul căreia a încurajat cele două tabere aflate în conflict să reia discuţiile "exploratorii" sub auspiciile Ammanului şi Cvartetului pentru Orientul Mijlociu.
Coloana oficială a secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, a fost atacată cu pietre şi încălţăminte de manifestanţii palestinieni la intrarea, joi dimineaţă, în Fâşia Gaza, guvernată de mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP.
Câteva zeci de manifestanţi, reuniţi la intrarea în teritoriul palestinian, au aruncat cu încălţăminte şi pietre la trecerea coloanei, a constatat un jurnalist al AFP. Ei protestează faţă de faptul că secretarul general al ONU nu s-a întâlnit cu familiile palestinienilor de