Zile tumultuoase pentru români: proteste, discursuri, demisii, viscol, autostrăzi blocate, ambulanţe neputincioase, şcoli închise şi televiziuni încinse. Doar dezbaterile lîncezesc în acelaşi sos rînced al acuzaţiilor fără dovezi, al mitocăniei şi al imposturii, al soluţiilor impracticabile, născute din ura faţă de adversar, şi nu din niscaiva insomnii cu gîndul la problemele ţării.
Se aud tot mai des voci care susţin că e momentul ca societatea civilă să vină în faţă. Că acum, cînd nu ştim ce vrem (doar ce nu mai vrem), cînd protestele sînt tot mai ponosite şi mai fără efect, cînd nemulţumirile fireşti riscă să fie confiscate de adversităţile politice, acum, deci, e cazul ca societatea civilă să-şi facă auzit glasul neangajat politic, neutru, fără profit, dar eficient, prin urmare un glas cu iz de credibilitate care ar putea face legătura dintre societate şi cei care îi decid viitorul. Societatea civilă apare astfel într-un rol de salvator care se lasă greu aşteptat. O vedetă cu fiţe, care-şi întîrzie apariţia pe scenă, pentru un surplus de aplauze şi strigăte de admiraţie.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajosMai întîi aş spune că societatea civilă, atîta cîtă e în România zilelor noastre, încearcă de douăzeci de ani să-şi joace rolul menit: organizaţii nonguvernamentale, asociaţii de profesionişti, fundaţii pentru apărarea drepturilor cetăţenilor de orice vîrstă, sex, religie sau etnie au iniţiat campanii cu mai mult sau mai puţin succes, toate prin eforturi proprii, multe dintre ele voluntare, fără altă (răs)plată decît aceea a salvării unei fiinţe aflate în dificultate. Apoi, reprezentanţi din diverse zone ale societăţii civile încearcă, acolo unde sînt lăsaţi, să vorbească despre dezordinile din societate, să propună modele sau soluţii prin care s-ar putea învinge inerţia sau corupţia. Artişti, scrii
