Antrenorul formaţiei Dinamo, Liviu Ciobotariu, a decis să anuleze întoarcerea în ţară pentru două zile din cantonamentul din Antalya, revenire care se amânase pentru joi, din cauza condiţiilor meteo din Turcia, informează site-ul oficial al grupării "alb-roşii".
Delegaţia dinamovistă urma să revină miercuri seară în Bucureşti pentru ca sâmbătă să plece din nou spre Antalya, pentru al doilea stagiu de pregătire, dar din cauza ninsorilor de la Istanbul, conducerea a decis ca întoarcerea să aibă loc joi, împreună cu lotul echipei naţionale de fotbal a României.
În aceste condiţii, lotul echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare a început, joi, al doilea stagiu de pregătire, dinamoviştii instalându-se la Hotel Susesi din Belek.
Meciurile amicale ale echipei Dinamo programate în Antalya până pe 15 februarie, când este programată revenirea în ţară:
6 februarie: Dinamo - FC Chişinău (Moldova);
8 februarie: Dinamo - învingătoarea / CSKA Sofia (Bulgaria) - FK Buducnost Podgorica (Muntenegru);
10 februarie: Dinamo - FK Ludogorets Razgrad (Bulgaria) ;
12 februarie: Dinamo - Videoton Fehervar (Ungaria);
14 februarie: Dinamo - Steaua Roşie Belgrad (Serbia).
Meciurile amicale din 6 8 februarie contează pentru "Taurus", la Belek.
Dinamo se află în Antalya din 21 ianurie, unde a susţinut trei meciuri de pregătire în care a remizat, scor 1-1, cu echipa austriacă SV Ried, şi a fost învinsă de formaţia kazahă FK Taraz, scor 0-1, şi de Karpatîi Lvov, scor 0-2.
Antrenorul formaţiei Dinamo, Liviu Ciobotariu, a decis să anuleze întoarcerea în ţară pentru două zile din cantonamentul din Antalya, revenire care se amânase pentru joi, din cauza condiţiilor meteo din Turcia, informează site-ul oficial al grupării "alb-roşii".
Delegaţia dinamovistă urma să revină miercuri seară în Bucureşti pentru ca sâmbătă să plece din nou