Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Etapă nebună în Serie A: Milan pierde cu Lazio, egal cu opt goluri între Inter şi Palermo, patru meciuri amânate

Publicat in Antena 3, joi 2 februarie 2012 ·

A doua etapă a returului din Serie A a fost una cu adevărat nebună. Patru meciuri au fost amânate din cauza ninsorilor, Milan a ratat şansa de a urca pe primul loc, fiind învinsă la Roma, de Lazio, Inter şi Palermo au oferit un adevărat thriller pe Giuseppe Meazza, iar AS Roma a pierdut surprinzător la Cagliari.

Pe Stadio Olimpico din Roma, Lazio, la care Ştefan Radu a fost integralist, Lazio şi-a consolidat poziţia a patra în ierarhia din Italia, reuşind să se impună cu 2-0 în faţa campioanei Milan. Ambele goluri ale echipei lui Edy Reja au venit după pauză şi au fost marcate de brazilianul Hernanes şi de căpitanul Tommaso Rocchi.

„Milito şi Miccoli, regii zăpezii”, a titrat Gazzetta dello Sport după Inter - Palermo 4-4. Un meci incredibil, plin de răsturnări de situaţie şi faze spectaculoase, în ciuda ninsorii şi a terenului acoperit de zăpadă. Gazdele, la care Chivu nu a evoluat deloc, au revenit după ce au fost conduse de două ori, însă, la rândul lor, au fost egalate după ce s-au aflat în două rânduri în avantaj.

Andrea Mantovani a deschis scorul pentru sicilieni, în minutul 17, apoi meciul s-a transformat într-un duel personal între argentinianul Diego Milito, cel care a marcat toate cele patru goluri ale nerazzurrilor, având alte două reuşite anulate, şi Fabrizio Miccoli, acesta înscriind de trei ori şi confirmând că este o bestia nera pentru formaţia lui Claudio Ranieri.

Cagliari a produs surpriza etapei, câştigând cu 4-2 pe teren propriu în faţa celor de la AS Roma. Sarzii au condus cu 1-0, după golul lui Thiago Ribeiro, însă echipa lui Luis Enrique a întors rezultatul graţie reuşitelor brazilianului Juan şi a lui Borini, înainte ca Pinilla să egaleze înainte de pauză. În partea a doua, gazdele au mai marcat de două ori, prin Ribeiro şi Ekdal, bifând un succes neaşteptat în faţa uneia dintre formaţiile care se lupt

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°