Tânăra dansatoare din R.Moldova care s-a aflat la bordul navei scufundate în Marea Tireniană recunoaşte că este îndrăgostită de comandantul vasului de croazieră, scrie ziarul italian La Stampa, în ediţia online.
"Da, este adevărat, eram acolo la invitaţia comandantului. Da, este adevărat, am trăit momente dramatice în acea noapte blestemată. Şi da, sunt îndrăgostită de comandantul Francesco Schettino", a declarat Domnica Cemortan, în vârstă de 25 de ani, care are dublă cetăţenie, moldoveană şi română.
Tânăra a recunoscut sentimentele în faţa anchetatorilor italieni, care au audiat-o în legătură cu locul unde se afla comandantul în momentul în care vasul de croazieră Costa Concordia a lovit stâncile şi s-a scufundat parţial în largul Insulei Giglio (Marea Tireniană), pe 13 ianuarie.
Potrivit unor surse judiciare citate de ziarul La Repubblica, obiecte personale ale tinerei dansatoare au fost găsite în cabina comandantului vasului de croazieră. Procurorii italieni au audiat-o şase ore pe Domnica Cemortan, într-un sediu al Marinei comerciale din localitatea Grosseto. Domnica Cemortan le-a spus procurorilor că se afla pe puntea de comandă, alături de căpitan şi de alţi membri ai echipajului, în momentul în care vasul s-a lovit de stânci. Accesul pe puntea de comandă este permis exclusiv membrilor echipajului autorizaţi în acest sens.
Comandantul Francesco Schettino este căsătorit, are o fiică, iar în acest moment se află în arest la domiciliu, pentru naufragiul soldat cu 17 morţi şi 15 dispăruţi.
Tânăra Domnica Cemortan i-a luat apărarea de la început comandantului navei, italianul Francesco Schettino, criticat dur pentru că se abătuse de la traseu şi pentru că abandonase nava înainte de evacuarea tuturor pasagerilor. "Comandantul este unul dintre cei mai buni ai companiei Costa Crociere. Într-o astfel de situaţie, es