Magazinul Unirii, sîmbătă, pe la prînzişor. Lume multă, vînzoleală, băieţi cu pantofi ascuţiţi în căutare de alţi pantofi ascuţiţi, fete cu geci lucioase în căutare de alte geci lucioase, gură-cască, simpli vizitatori, oameni cu treabă. În faţa unor scări rulante, comoţiune. Ceva se întîmplase acolo şi rupsese şirul cuminţel de furnici umane care urcau spre „etaj 1 confecţii femei“. O bătrînă, aparent abia sosită direct de la gară, însoţită de nepotul proaspăt ieşit din adolescenţă, nu reuşea nicicum să se sincronizeze cu treptele, care se năşteau din nimic şi se duceau în nimic, ale scării rulante. Scări tradiţionale, stabile şi ferme sub picioare are magazinul, dar sînt ascunse undeva în spate, dai de ele numai dacă deschizi nişte uşi.

În orice caz, problema cuplului nepot-bunică nu părea a fi lipsa de opţiuni, ci, evident pentru orice observator, imensa jenă a puştiului obligat în cîteva rînduri să-şi redreseze mamaia instabilă şi grăsuţă. Nu era îndeajuns de copt să-şi iubească bunica în public, aşa cum e ea, nu era îndeajuns de calm să poată măcar zîmbi, dacă nu glumi. Era roşu pînă în vîrful urechilor clăpăuge, îl încurca şi geanta mărişoară de un violet violent rămasă de la vreunul dintre unchi în casa lui mamaie, burduşită acum probabil cu prăjituri şi zacuscă. Spera din tot sufletul să nu-l fi văzut nici un coleg de şcoală, nimeni cunoscut. Îi veni brusc în mine clipul de pe YouTube la care se amuzase copios şi-l împărţise şi pe Facebook, cu cîteva femei uzbece de la ţară care se prăvăleau constant de pe coama zimţată a unor scări rulante dintr-un mall proaspăt deschis. Se găsea fix în faţa unei situaţii similare. Mamaie, care a ţinut neapărat să treacă, înainte de a ajunge acasă „la copii“, pe la magazin (că tot era în drum de la metrou), îl încurca nespus, ba nu, îl enerva neţărmurit.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnu