Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnalişti…în devenire

Publicat in Impact in Gorj, vineri 3 februarie 2012 ·

Vorbeam în ediţiile trecute ale cotidianului nostru despre cursul de comunicare pentru elevii de top din Motru şi din Valea Mănăstirii, ca fiind un curs mai mult decât binevenit pentru elevii de acolo, care învaţă pas cu pas puţin din tainele meseriei de jurnalist. Acum, după nici câteva ore curs, elevii au învăţat cum să realizeze o revistă cu texte originale vesele, pe mai multe teme. În acest sens, pentru a finaliza corect şi complet această activitate de realizare a unor reviste s-au format mai multe echipe specializate de elevi care se ocupă fiecare cu o acţiune bine definită.

Prima temă propusă de elevii Şcolii Nr.1 din Motru și a Şcolii din Valea Mânăstirii a fost a întâmplărilor hazlii. „Am asistat uimit la un fenomen care a început timid, cu ezitări şi cu suspiciuni. Apoi, treptat s-a transformat într-o acţiune coordonată şi controlată exclusiv de către elevii cursului de comunicare media”, a spus unul dintre coordonatorii acestei acţiuni. În cele ce urmează că vom prezenta un colaj al lucrărilor efectuate de micuţii din Motru şi Valea Mânăstirii.

Hair Stiliștii

„Era o seară de vară la bunici, care se pregăteau să plece la o nuntă. Așa că eu și fratele meu l-am pus pe bunic să ne prindă una din renumitele sale mâțe (albă cu mici pete negre, ca o dalmațiană grațioasă) pentru a ne îndeplini un plan secret. Am hotărât să ne punem în practică talentele noastre de hair stiliști pe pisica bunicilor. Am așteptat ca bunicii să plece și am trecut la acțiune. Fratele meu a luat pisicuța în brațe, a mângâiat-o pe șira spinării și a pregătit-o sufletește pentru ședința de hair stiling. Eu am luat tubul metalic cu vopseaua de culoare galbenă și am pulverizat-o pe tot corpul pisicii. Deoarece șpreiul era foarte rece, pisicuța se zbătea, dădea din gheare și îl zgâria pe fratele meu, la greu. De durere, fratele meu a scăpat-o din mână.

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 36 minute
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 2 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

A doua zi de Crăciun- Soborul Maicii Domnului. Ce nu este bine să faci în acestă zi de sărbătoare

Botosani News acum o ora
În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 12 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 12 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°