Cazul pompierului din Mehedinţi, obligat să plătească reparaţiile unei maşini accidentate în timpul misiunii, pentru că autospeciala nu avea asigurare CASCO, nu este valabil în Timiş. Cel puţin, acestea sunt declaraţiile pe care le dau reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Banat”
În Timiş, nu sunt probleme cu asigurările
Un pompier din Mehedinţi a fost obligat să achite 4.000 de lei pentru cheltuielile de reparaţii a unei autospeciale pe care a avariat-o într-o misiune. Acest lucru s-a întâmplat deoarece, în Mehedinţi, autospecialele nu au asigurare CASCO. Dat fiind că militarul are un venit lunar de doar 1.200 de lei, a trebuit să apeleze la colegi şi rude pentru a reuşi să achite cheltuielile pentru reparaţia maşinii. Maiorul Constantin Florea, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Drobeta, a arătat că există o regulă internă care, din lipsa fondurilor, obligă la astfel de măsuri.“În bugetul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă este un capitol strict pentru asigurări auto, dar din cauza măsurilor de austeritate, acoperă doar poliţele obligatorii RCA. Autospecialele achiziţionate în regim de leasing au avut şi asigurare CASCO, dar celelalte nu au. Mai este un caz în Dolj, unde un pompier a trebuit să plătească reparaţiile”, a precizat ofiţerul.
Deşi ofiţerul mehedinţean lăsa să se înţeleagă că aceasta este o situaţie care pleacă de la centru, deci ar trebui să se întâlnească în toată ţara, în Timiş lucrurile nu stau aşa, dau asigurări reprezentanţii I.S.U. “Banat”. Aceştia precizează că atât autospecialele pompierilor, cât şi cele ale Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (S.M.U.R.D.) sunt asigurate. “Nu există astfel de situaţii la noi. În ce priveşte combustibilul necesar sau asigurarea autospecialelor, nu sunt probleme, nici la pompieri, nici l