Maneaua protestatară la care am asistat în ultimele săptămâni şi care a făcut deliciul amatorilor de resentiment şi pumni în bot a scos la lumină - pe lângă multe alte anomalii - şi adevăratele preocupări ale unei anumite categorii sociale pe care nu contenim să o considerăm eroică.
Este vorba de şleahta pensionarilor militari, membrii "Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere". Prescurtat: rezerviştii.
Ţinuţi în lesă de scârbosul propagandist comunist Mihai Dogaru, cei 2.000 de rezervişti veniţi în Capitală au lătrat cu o ură ce-ţi atrăgea atenţia nu prin forţa plămânilor, ci printr-un limbaj în care încă puteai auzi cu claritate, bătute cu pumnul ceauşist în mesele prezidiului, directivele PCR. Păcat! Urât mod de a îmbătrâni, având nostalgia unui regim care a instituţionalizat crima. Dar, vorba lui Olavo de Carvalho, unii se nasc pur şi simplu sclavi din fire!
Într-un editorial pe aceeaşi temă, Mircea Mihăieş ne sfătuieşte să accesăm site-ul SMCD, pentru a ne edifica puţin în legătură cu pasiunile ideologice ale unei bune părţi dintre rezerviştii români. I-am urmat sfatul şi am accesat următoarea adresă: sindicatulcmd.blogspot.com. Booom!!! Oroare (şi nu onoare...)! Lăsând deoparte gregaritatea mentală şi gramaticală a majorităţii textelor prezente pe site, ceea ce sare în ochi este exaltarea naţionalistă cu care sunt scrise, însoţită de o insaţiabilă sete de sânge. Da, senzaţia concretă este aceea că rătăceşti prin minţile unor oameni definitiv nebuni! Evident, din acest lăutărism al dispreţului antidemocratic nu lipsesc şi obşteştile citate din gazetăria lui Eminescu (ale cărui viziuni politice ştim cu toţii că numai democratice nu pot fi considerate) şi invocarea scutului divin (ei, spuneţi şi voi, cum poţi să-l mai bănuieşti de rea intenţie pe un om care cere legea bâtei în numele Domnului şi a
