Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că politicienii care fac afirmaţii electorale privind modificarea legislaţiei sau desfiinţarea unor instituţii discreditează România în faţa liderilor Uniunii Europene (UE).
"Perioada de criză a marcat şi o oarecare ascensiune a unor partide anti-europene în guvernele europene, ceea ce îmi creează o îngrijoare pe care am exprimat-o de altfel la ultimele Consilii", a precizat Băsescu într-un discurs din cadrul conferinţei ”România în UE. Cinci ani de la aderare”, organizată de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Europene şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
Preşedintele a mai vorbit despre perioada premergătoare aderării României la UE, dar şi despre nevoia unui integrări mai mari a statelor membre, astfel încât Uniunea să devină mai competitivă.
Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui: