Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-i mai trebuie României după Băsescu

Publicat in Ziua Veche, joi 2 februarie 2012 ·

România trebuie să-şi realizeze cadrul legislativ al statului performant. Este nevoie de legea sănătăţii, reorganizarea administrativă a ţării şi de revizuirea Constituţiei, a spus, joi, preşedintele Traian Băsescu.

‘Pentru a fi în familia europeană, pe care o vedem tot mai integrată, tot mai puternică, tot mai capabilă de competiţie pe plan global, noi înşine trebuie să fim performanţi. Avem nevoie de instituţii ale statului performante, avem nevoie de o economie a statului performantă şi avem nevoie ca şi politicienii să fie performanţi, măcar înţelegând ce au de făcut ca politicieni în UE. Aş spune că, pentru a ne împlini cadrul legislativ al statului performant, mai avem nevoie de legea sănătăţii, mai avem nevoie de reorganizarea administrativă a ţării şi mai avem nevoie de noua Constituţie, care ea însăşi să flexibilizeze instituţiile statului. (…)

Numai aşa vom putea fi parte a acestei Europe, pe care începem să o integrăm tot mai puternic, ca soluţie a garantării prosperităţii cetăţenilor noştri, nu prin împrumuturi, ci prin performanţa UE în ansamblul ei, o UE a cărei suveranitate o consolidăm cedându-i fiecare câte puţin din suveranitatea noastră, câte puţin azi şi ceva mai mult mâine’, a mai afirmat Băsescu, la conferinţa ‘România în UE. Cinci ani de la aderare’. El a subliniat că trebuie continuat procesul de modernizare a statului, pentru a-l face competitiv, iar acest lucru a trebuit făcut în paralel cu efectele ‘dureroase’ impuse de Guvern populaţiei.

‘A fost nevoie ca, într-o perioadă în care populaţia este dominată de criza economică şi efectele impuse de Guvern asupra populaţiei, efecte dureroase, a trebuit ca în paralel să mergem cu un proces de modernizare a statului, a instituţiilor statului. Sigur, nu este un proces terminat, el trebuie continuat. Vom vedea când vor fi condiţii politice să se continue, dar este cert că modern

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°