Numărul persoanelor fără adăpost şi a celor cu hipotermie care au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale, în ultimele 24 de ore, este de 363, informează Ministerul Sănătăţii.
Din cele 363 persoane transportate, 186 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile si compartimentele de primiri urgenţă. De altfel, un număr de 73 persoane încă se mai află internate şi primesc asistenţa medicală.
La nivel naţional, în acelaşi interval s-au mai înregistrat 8 decese în judeţule Argeş, Buzău, Satu Mare, Hunedoara, Prahova şi Dolj (3 decese).
De la avertizarea de “cod galben de ger” emisă de meteorologi, şi până în prezent, la nivel naţional au fost înregistrate 22 decese din cauza hitopermiei severe.