Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor PDL care sunt şi senatori să participe în viitor la toate şedinţele Senatului, pentru ca lucrările acestei camere legislative să aibă cvorum, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.
"Din cauză că USL a intrat în grevă parlamentară, premierul le-a cerut personal miniştrilor PDL care sunt şi senatori, respectiv Ion Ariton, Anca Boagiu şi Traian Igaş, să participe la şedinţele Senatului, pentru îndeplinirea cvorumului, începând de luni, săptămâna viitoare. De asemenea, Boc le-a spus acestora că prezenţa lor a devenit necesară inclusiv la lucrările comisiilor de specialitate", au arătat sursele.
Totodată, premierul a solicitat liderilor UDMR şi UNPR să ceară reprezentanţilor lor în Senat o prezenţă permanentă.
Marko Bela (UDMR) şi Cristian Diaconescu (UNPR) sunt şi membri ai Executivului, dar şi senatori.
Grupurile parlamentare ale puterii au 67 de membri: PDL - 45, UNPR - 14, UDMR - 8, iar opoziţia are 66 de senatori: PSD - 41, PNL-PC - 25.
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că niciun parlamentar al acestui PDL, inclusiv cei care sunt miniştri, nu vor pleca în delegaţii în ziua de luni pentru a putea asigura cvorumul de şedinţă în această Cameră legislativă.
Potrivit afirmaţilor sale, liderul grupului PDL din Senat urmază să poarte discuţii cu premierul Emil Boc privind prezenţa la lucrările Senatului a miniştrilor care sunt şi senatori.
Coaliţia guvernamentală dispune de majoritate în Parlament, dar este important să se şi mobilizeze pentru a menţine acest raport, a declarat, joi, liderul PDL, premierul Emil Boc.
Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor PDL care sunt şi senatori să participe în viitor la toate şedinţele Senatului, pentru ca lucrările acestei camere legislative să aibă cvorum, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.
"Din