Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghinionul rusesc al lui Radu Albot: află cum a jucat la turneul din Kazan

Publicat in Adevarul, joi 2 februarie 2012 ·

Cel mai bine clasat jucător moldovean în actualul clasament mondial al tenisemnilor profesionişti (ATP), Radu Albot, a disputat patru meciuri la Challenger-ul din Kazan, din care doar unul pe tabloul principal.

În calificările competiţiei moldoveanul a fost favoritul numărul trei şi a învins doar jucători din statele ex-sovietice. În meciul inaugural, Radu a trecut de rusul Serghei Strelkov cu scorul de 6-3, 5-7, 6-4. A urmat confruntarea cu tenismenul Andrei Vasilevski (Belarus), încheiat în două seturi: 6-4, 6-2.

Ultima etapă a calificărilor a adus în faţa lui Radu Albot un adversar armean, Ervand Gasparean, favoritul nr.5. Într-o luptă dramatică, conaţionalul nostru a învins cu 6-3, 7-6, şi a acces pe tabloul principal.

Aici sorţii au fost extrem de duri cu jucătorul moldovean, care deja în primul meci a fost impus să se confrunte cu unul din renumiţii jucători ruşi, Teimuraz Gabaşvili (favoritul numărul 6). Meciul dintre cei doi s-a încheiat rapid, rusul învingând cu 6-1, 6-2.

Astfel, Radu Albot a părăsit turneul din Kazan şi se pregăteşte pentru meciul Belarus - Moldova din Cupa Davis, partidă care va avea loc la finele săptămânii viitoare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan a fost primit de Donald Tusk la sediul guvernului din Varșovia

HotNews acum 2 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, face duminica aceasta prima vizită externă de la victoria sa de acum o săptămână. Nicuşor Dan a fost primit duminică de premierul polonez Donald Tusk la sediul guvernului de la Varșovia, unde cei doi vor avea o discuț

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum 2 ore
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

45.000 de locuințe fără electricitate în Nisa după un act de vandalism asupra rețelei

Mediafax acum 59 minute
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un incendiu a izbucnit la un transformator electric situat în vestul orașului Nisa, în cartierul Les Moulins, provocând o pană de curent care a afectat peste 45.000 de gospodării din Nisa, Cagnes-sur-Mer și Saint

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum o ora
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Coreea de Nord a arestat trei oameni, după accidentul de la lansarea unei nave de război. Kim Jong-un denunţase un „act criminal”

Libertatea acum 2 ore
Coreea de Nord a decis ca trei oficiali responsabili de construcția unei noi nave de război să fie arestați, după un accident produs săptămâna aceasta pe un distrugător, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, citată de AFP.

Avertizare cod portocaliu în București: ploi torențiale și vreme deosebit de rece

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 25 – 28 mai 2025, însoțită de o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale.

Cod portocaliu de ploi abundente în sudul şi centrul Moldovei şi în Muntenia

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis un Cod Portocaliu de precipitaţii importante pentru sudul şi centrul Moldovei şi majoritatea regiunii Muntenia, valabil din seara zilei de sâmbătă până marţi dimineaţa. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează asupra

Capitala, sub cod portocaliu de vreme rea

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis cod portocaliu de vreme rea pentru Bucureşti, valabil până marţi, la ora 10. Duminică, vremea va fi închisă şi deosebit de rece pentru această perioadă. Tempoar va ploua şi mai ales pe parcursul n

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 12 judeţe; cod galben în 24 de judeţe

Ziarul Financiar acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, avertizări cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe râuri din aproape toată ţara. De duminică, de la ora 12:00 până marţi, la miezul nopţii, pe râurile din bazin

Tragere LOTO duminică, 25 mai. Sume importante puse în joc la Joker și 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 25 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/18°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°