Anul acesta a început repede, pe toate planurile. Crăciunul şi Revelionul au fost cu un picior în week-end, deci pauza a fost modestă, fără "alipiri" esenţiale şi nici gând de "poduri". Aşa că activitatea de muncă salariată a fost reluată repede, fapt care a implicat şi muncitorii şi patronii şi guvernul. La scurt timp vacanţa a devenit o amintire şi chiar la sfârşitul liberului de două săptămâni al elevilor s-au declanşat demonstraţiile pe termen lung, Piaţa Universităţii, singurele neafectate de viscol şi ger şi locul unde premierul care a schimbat coasa de iarbă cu lopata de zăpadă nu s-ar duce nici sub mandat cu ceiuţuri calde sau sendvişele. Şi licitaţiile de artă au început repede, Alis şi-a revenit pe 17, iar Goldart trebuia să demareze anul licitaţiilor pe 19 ianuarie, dar tocmai se desfăşura un miting autorizat în preajmă şi nu era nici pe departe al cumpărătorilor de artă cu buzunarul plin şi spiritul însetat de frumos.
Prima licitaţie de artă a anului românesc a fost una Alis, ţinută într-o marţi, pe 17, îmi amintesc de parcă a fost ieri. A fost într-o marţi, că atunci e ziua de vânzări a casei, dar nu a adus evoluţii semnificative. Ba chiar am putea zice că a continuat letargia anului trecut, de parcă nu ar fi trecut un revelion peste noi. Cel mai mare preţ a fost de 16 mii de lei, atenţie, de lei nu de euro. Multă lume spune că trebuie să apreciem aceste preţuri ce par mici, pentru că ele ar fi, de fapt, adevărul adevărat, ba chiar şi viaţa. Că alte vânzări de soare pline nu ar fi chiar aşa, că cifrele strigate rămân doar în eter nu şi în registre, că lumea se codeşte să plătească şi atunci când acest gest extrem ar trebui să le excludă din vânzări. Dar vremurile sunt ca atare, clienţii vin greu şi se sperie uşor, au şi ei problemele lor şi de multe ori starea de spirit este opusă achiziţionării de artă, mo-dernă sau contemporană.
Pictorul o
